Vitamină efervescentă, până la sfârşit.
Locul ei de odihnă cel mai potrivit ar fi probabil la Săpânţa, în Cimitirul Vesel.
Fie-i de acum lumină, odihnă şi veselie din cea care nu se stinge.
O lecţie incredibilă. Ascultaţi-o, vă rog.
I.
II.
Mi-a marcat viaţa. Vorba ei… „Mulţumesc.”
vineri, 5 decembrie 2008
marți, 2 decembrie 2008
Înjurături
Aky: a-romanticule ce eşti
Piratul: neoromantic, mai degrabă
Aky: vacsoromantic
Aky: mayaşule
Piratul: klingoniano
Aky: ….therabitianule
Piratul: septentrionalo
Aky: axiomaticule
Piratul: megleno-românco
Aky: bavarezule
Aky: valaho-ghiauro-geto-tracule
Piratul: temperat-continentalo
Aky: bifidus-essenţialistule
Piratul: jojoba-ylang-ylango
Aky: aaa, asta e de bine.. a doua e plantă afrodisiacă.. deci nu se pune..
Aky: permanganatule
Piratul: narcotico
Aky: chiparos-aferitisitule
Piratul: sequoia-conifero
Aky: porumbo-tono-devoratorule
Piratul: not fair, asta e atac la persoană
Aky: mi scusi..
Aky: amerindian peremistule
Piratul: papuaşă pecistă
Aky: pârş iredentist
Piratul: afecţiune sterno-cleido-mastoidiană
Aky: you're like a toothpain, cam aşa ceva? :)
Piratul: sort of
Piratul: dar de ce imi ceri să intru în detalii? eu n-am făcut asta
Piratul: deşi m-ai facut ghiaur..
Piratul: neoromantic, mai degrabă
Aky: vacsoromantic
Aky: mayaşule
Piratul: klingoniano
Aky: ….therabitianule
Piratul: septentrionalo
Aky: axiomaticule
Piratul: megleno-românco
Aky: bavarezule
Aky: valaho-ghiauro-geto-tracule
Piratul: temperat-continentalo
Aky: bifidus-essenţialistule
Piratul: jojoba-ylang-ylango
Aky: aaa, asta e de bine.. a doua e plantă afrodisiacă.. deci nu se pune..
Aky: permanganatule
Piratul: narcotico
Aky: chiparos-aferitisitule
Piratul: sequoia-conifero
Aky: porumbo-tono-devoratorule
Piratul: not fair, asta e atac la persoană
Aky: mi scusi..
Aky: amerindian peremistule
Piratul: papuaşă pecistă
Aky: pârş iredentist
Piratul: afecţiune sterno-cleido-mastoidiană
Aky: you're like a toothpain, cam aşa ceva? :)
Piratul: sort of
Piratul: dar de ce imi ceri să intru în detalii? eu n-am făcut asta
Piratul: deşi m-ai facut ghiaur..
luni, 1 decembrie 2008
Noaptea. Aceea.
La distancia no es cuando nos separamos. La distancia es cuando no volvemos. Y algunas veces, la distancia nos acerca a lo que amamos.
Există chimii mai puternice decât timpul şi spaţiul, uitarea şi neputinţa.
Când reîntâlneşti o asemenea chimie, când o re-cunoşti în pulsaţia sângelui, atunci ai vrea să-i şopteşti urlând, râzând-plângând „Verweile doch! Du bist so schön..”.
Să faci legământ etern, să nu te mai lase să pleci. Dar eternitatea se construieşte din clipe care trec, iar rătăcirile intră în definiţia evoluţiei.
Marile chimii, din cele care se dau cu cartelă într-o viaţă, se hrănesc din depărtări care macină şi lucrează pe înăuntru, din fire multe de dureri şi, într-o clipă, un moment – as big as life- de lumină. „Când eşti binedispus? Când eşti îndrăgostit. Sau când tocmai ai răspuns unei întrebări grele” (Pleşu dixit). Uneori e acelaşi lucru. O mână primită lin (chiar dacă e bandajată :) ), o privire liniştitoare, un corp întreg care zâmbeşte, o tăcere care vorbeşte exact ceea ce e esenţial. Cortina trasă peste tot ce am pierdut din ce mi-ai dat, liniştea caldă a tot ceea ce încă nu mi-ai dat.
Când o asemenea alchimie depăşeşte zâmbind anii, răzând nonşalant în faţa distanţelor şi tornadelor sufletului, când ape îţi curg prin viaţă, dar o piatră, aceea, rămâne la hotarul dintre tot ce te amăgeşti că va dura - şi ceea ce ştii (hélas!!) că va rămâne, că te vei întoarce – atunci înseamnă că e o parte din tine, ceva ca plămânii. Atunci nu mai uiţi că va veni cu siguranţă o Noapte, când orice căutare va ancora într-un zâmbet. Depunând armele, savurezi atunci durerea tâmplei izbite de stele, şi înţelegi că a recunoaşte fericirea e o lovitură, dar de altoi.
Ne-am mai întâlnit, ne vom mai îndepărta, vom arde toate punţile, dar ştim că vom reveni, invariabil, cu sufletul rob pe mai multe vieţi.
De fapt, unicul care se amăgeşte că ar putea înceta să te iubească sunt eu. Mulţumesc că ai apărut acum atâta timp, că ai reapărut, acum atât de hoţeşte.
Că m-ai aşteptat, că m-ai ascultat.
Că rămâi.
Există chimii mai puternice decât timpul şi spaţiul, uitarea şi neputinţa.
Când reîntâlneşti o asemenea chimie, când o re-cunoşti în pulsaţia sângelui, atunci ai vrea să-i şopteşti urlând, râzând-plângând „Verweile doch! Du bist so schön..”.
Să faci legământ etern, să nu te mai lase să pleci. Dar eternitatea se construieşte din clipe care trec, iar rătăcirile intră în definiţia evoluţiei.
Marile chimii, din cele care se dau cu cartelă într-o viaţă, se hrănesc din depărtări care macină şi lucrează pe înăuntru, din fire multe de dureri şi, într-o clipă, un moment – as big as life- de lumină. „Când eşti binedispus? Când eşti îndrăgostit. Sau când tocmai ai răspuns unei întrebări grele” (Pleşu dixit). Uneori e acelaşi lucru. O mână primită lin (chiar dacă e bandajată :) ), o privire liniştitoare, un corp întreg care zâmbeşte, o tăcere care vorbeşte exact ceea ce e esenţial. Cortina trasă peste tot ce am pierdut din ce mi-ai dat, liniştea caldă a tot ceea ce încă nu mi-ai dat.
Când o asemenea alchimie depăşeşte zâmbind anii, răzând nonşalant în faţa distanţelor şi tornadelor sufletului, când ape îţi curg prin viaţă, dar o piatră, aceea, rămâne la hotarul dintre tot ce te amăgeşti că va dura - şi ceea ce ştii (hélas!!) că va rămâne, că te vei întoarce – atunci înseamnă că e o parte din tine, ceva ca plămânii. Atunci nu mai uiţi că va veni cu siguranţă o Noapte, când orice căutare va ancora într-un zâmbet. Depunând armele, savurezi atunci durerea tâmplei izbite de stele, şi înţelegi că a recunoaşte fericirea e o lovitură, dar de altoi.
Ne-am mai întâlnit, ne vom mai îndepărta, vom arde toate punţile, dar ştim că vom reveni, invariabil, cu sufletul rob pe mai multe vieţi.
De fapt, unicul care se amăgeşte că ar putea înceta să te iubească sunt eu. Mulţumesc că ai apărut acum atâta timp, că ai reapărut, acum atât de hoţeşte.
Că m-ai aşteptat, că m-ai ascultat.
Că rămâi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
