Omnia Amethyste, deasupra mării

Din ceaţă se-nchipuiră cabirii, iar respiraţia lor ţesu puncte de lumină pe obrazul întunecat al mării în furtună. Din spuma hrănind cerul se-ntrupă Ariadna, culese boabele de lumină şi le toarse într-un fir alb, subţire ca lama cu care odinioară tăiase firul descântat ce ţinea taurul prizonier în labirint. În faţa ochilor pescarului (două boabe de jad încremenite de groaza mută a naufraigului), precum ar fi scris pe o piele de zeu iubit, Ariadna aşeză pe sângele zuciumat al mării înnebunite câteva slove. Marea mugi aprig iar slovele se înecară în valuri întunecate. Doar pentru o clipă. Slovele reapărură strălucind enigmatic pe suprafaţa apei, Poseidon coborî învins tridentul iar marea se linişti. Albastrul ei întunecat se întoarse în sine, readucând mării culoarea ei gri-verzuie.

Ce anume a scris Ariadna nu pot spune, taina i-a dăruit-o pescarului.


Aş vrea să dăruiesc însă altceva. O îmbrăţişare trosnitoare de coaste. Pentru trei oameni anume.


Lui Corleone. Pentru că e om cu o ţesătură sufletească cum rar am întâlnit.
Danei. Pentru că o necunoscută mie mi-a provocat o splendidă surpriză, care a evoluat într-altă surpriză ulterior.
Iubitorului de Madam Butterfly. Pentru că. Şi în ciuda a toate.

Aseară, din întuneric s-a întrupat, sub forma unui chip drag, parfumul dedicat mie de Dana. Omnia Amethyste, Bvlgari. A fost dragoste la prima atingere. Va rămâne parfumul nopţii aromate, al zorilor de zi zâmbitoare, şi mai ales al bucuriei de a capitula. Numele-mi, piatra de la încheietură, aroma-mi şi sufletul sunt unul şi acelaşi cuvânt astăzi.

Mulţumesc e un cuvânt prea gol.

Noa

Noa îmi povesteşte că viaţa e frumoasă. Noa pe care o adulmec mereu pânditor din sticla perlată a alchimicului Cacharel, cu aceeaşi bucurie nouă, de curcubeu pe cer noros, de zâmbet pe lacrimă. Noa, femeie sau parfum, vine cu pas de djinn şi vorbeşte auzului sau simţurilor despre frumuseţe, despre Femeie, despre lucruri pe care le iubesc.

Sprijinit la braţul ei pot merge la pas uşor spre cu o Voce care nu mai e a mea, dintr-o altă viaţă. Aura îmi e un curcubeu turbat când merg să o întâlnesc. O ascult. Ca pe blânzii falşi lunatici sedaţi, cărora le zâmbeşti ca să nu le trezeşti eriniile.

Noa, "Vivre"

Vocea zâmbeşte – am plătit regeşte să fie amorţită cu cele mai blânde şi puternice narcotice; şi eu am în vene aroma parfumului şi cântul djinnului meu, suntem cumva egali. Vocea zâmbeşte ca prin vise şi mă roagă să transmit un mesaj (nu va ajunge întreg până la poartă). Un mesaj despre frământări cu unghia pe tencuială, pe-un perete de firidă goală, despre cavaleri întorşi din lupte de unde au adus prizoniere mute şi tăiase sclipiri de priviri, despre dimineaţa de după bătălie, când faptul de a fi supravieţuit pare doar o înfrângere în plus.

Când lupţi pentru un stindard, cum poate însuşi stindardul să trădeze, să ia foc în proprille mâini? Cât de amară e dimineaţa de după, când realizezi că ai supravieţuit. Ce palmă pe obraz. Câtă ură pe nebunii care spun că soarele va răsări şi mâine, poate chiar mai frumos. Ce ştiu ei?!
(Şi totuşi inculpatul soare are neruşinarea de a le da dreptate.. să i-o spun? Cândva credeam şi eu în asta. Între timp m-am mai bronzat puţin.)

Vocea zâmbeşte tăcut. A atins graniţa, o ştim amândoi, un pas în plus ar însemna risipirea narcozei. Trebuie să se întoarcă pentru încă o perfuzie. (Va primi o doză mai mare acum, dar ne prefacem amândoi că nu o ştim). Ea nu cunoaşte superbele răsărituri de soare ale dimineţilor de după bătălii, zilele de o frumuseţe senină pe care le descoperă ele. (Doar în anumite momente, la amurg, lumina e atât de clară încât se reflectă în cioburi). Vocea rămâne cu ecourile ei, eu cu alegerile mele.


We


Noa mă însoţeşte uneori pe cărările zilnice sau noctice şi îmi şopteşte aromitor despre câtă bogăţie poţi descoperi atunci când te crezi ăl mai sărac. Ea spune că atunci când ţi s-au furat straiele şi muşcă frigul - poţi face o baie, iar apoi poţi observa cum îţi cresc muguri de aripi.

Again and again


„Dacă plângi dispariţia soarelui din viaţa ta, lacrimile te vor împiedica să te bucuri de frumuseţea stelelor”. Ce splendid e cerul, Doamne!..

Noa e numele unuia din îngerii mei păzitori. Uneori e parfum, alteori cântec. Alte dăţi îmi aminteşte de cele trei semnificaţii ale sale: în limba lui Isus înseamnă mişcare (a sufletului dintr-un amar spre un dulce), în limba lui Ibn Arabi semnifică lumină (pe care o revarsă îngerul trimis să-ţi vegheze tulburarea), iar în limba magneticului Haruki Murakami desemnează calificativul cu dragoste . Dragostea cea de pe munte.



Marcel Iureş, "De-aş vorbi.."


Am decis. Mâine, femeia mea va purta Noa.


Noa şi Miguel Bose, doi dragi ai mei