Omnia Amethyste, deasupra mării

Din ceaţă se-nchipuiră cabirii, iar respiraţia lor ţesu puncte de lumină pe obrazul întunecat al mării în furtună. Din spuma hrănind cerul se-ntrupă Ariadna, culese boabele de lumină şi le toarse într-un fir alb, subţire ca lama cu care odinioară tăiase firul descântat ce ţinea taurul prizonier în labirint. În faţa ochilor pescarului (două boabe de jad încremenite de groaza mută a naufraigului), precum ar fi scris pe o piele de zeu iubit, Ariadna aşeză pe sângele zuciumat al mării înnebunite câteva slove. Marea mugi aprig iar slovele se înecară în valuri întunecate. Doar pentru o clipă. Slovele reapărură strălucind enigmatic pe suprafaţa apei, Poseidon coborî învins tridentul iar marea se linişti. Albastrul ei întunecat se întoarse în sine, readucând mării culoarea ei gri-verzuie.

Ce anume a scris Ariadna nu pot spune, taina i-a dăruit-o pescarului.


Aş vrea să dăruiesc însă altceva. O îmbrăţişare trosnitoare de coaste. Pentru trei oameni anume.


Lui Corleone. Pentru că e om cu o ţesătură sufletească cum rar am întâlnit.
Danei. Pentru că o necunoscută mie mi-a provocat o splendidă surpriză, care a evoluat într-altă surpriză ulterior.
Iubitorului de Madam Butterfly. Pentru că. Şi în ciuda a toate.

Aseară, din întuneric s-a întrupat, sub forma unui chip drag, parfumul dedicat mie de Dana. Omnia Amethyste, Bvlgari. A fost dragoste la prima atingere. Va rămâne parfumul nopţii aromate, al zorilor de zi zâmbitoare, şi mai ales al bucuriei de a capitula. Numele-mi, piatra de la încheietură, aroma-mi şi sufletul sunt unul şi acelaşi cuvânt astăzi.

Mulţumesc e un cuvânt prea gol.