Aky şah mat

Uneori viaţa e pur şi simplu zâmbitoare, mai ales când Dumnezeu îşi râde ghiduş de tine şi te face şah mat prin intermediul celor din jur.

După câteva zile de poveste, după o seară când am stat la aceeaşi masă cu câţiva oameni tare faini şi dragi (Y, V, P, D – mulţumesc..), astăzi păţii una cam chiar nepăţită de Aky. Eu, Zuzul şef, încoronat de mai multe cercuri drept cel-dus-cu pluta, mi sţa revelat cu mare plăcere că orice naş îşi găseşte naşul. Iar asta vine după o perioadă în care aproape zi de zi am fost nevoită să depun armele în faţa multiplelor surprize şi să spun „Doamne, mulţam că mi-ai zăpăcit toate aşteptările”. Prietenii ştiu de ce.

Aşadar.

Acum vreo 2-3 luni, după ce Aky a scris, cu grijă maternală, pe forumul de la testoase.com despre cum şi-a vindecat ţestosul, întru folosul altor părinţi ţestoşeşti îngrijoraţi, mă apelează pe mess un anume Ţestosul. Extrem de politicos, temător să nu deranjeze, rugându-mă să iert intuziunea, că mi-a luat Id-ul de pe forum şi are şi el un ţestos bolnăvior, tot de conjunctivită, rugându-mă să-i dau ceva informaţii. Din vorbă în vorbă, eu având experienţa grijilor cu Zgubi al meu, i-am dat toate informaţiile despre cabinetul unde l-am tratat pe al meu (aproape de biroul meu, la Unirea), medicamente, îngrijire, nevoie de partener, etc.

Din una în alta mi-a scris că lucrează în consultanţă de afaceri, a stat mult timp în Spania (ţara unde am o parte de suflet), că e tată de ţestos de doi ani, cum l-a îngrijit brotacul în Spania.. Ce mai, omul foarte politicos, temător să nu fie înţeles greşit, mulţumind mereu de informaţiile „de specialitate”. O prezenţă agreabilă, incredibil de galantă, foarte speriat de soarta brotacului, şi m-am bucurat mult că (speram eu) am putut ajuta pe cineva să-şi vindece animăluţul – eu, Mama Dolores a animăluţelor (şi nu numai, după cum ar spune un personaj comunist pe care parcă-l şi văd zâmbind).

În toată perioada asta mai povestesc colegilor de consultanţa ţestoşească pe care o ofer de câteva luni, paletez apropo-urile inevitabile. (numele de scenă ale lui Aky se numără şi „părinte de ţestoşi”, iar telenovela Suferinţelor Tânărului Zgubi a fost urmărită îndeaproape de toată suflarea de pe plantaţie.)

De ceva vreme nu a mai intrat pe mess Ţestosul, până ieri. Spunea că vrea să meargă la doctoriţele care i-au vindecat brotacul, să le ducă o floare în semn de mulţumire, şi dacă tot e aproape biroul meu s-ar bucura să-mi mulţumească şi mie cu o floare – dacă nu deranjează, dacă nu e înţeles greşit, dacă am timp să cobor două minute, etc Zic, în gândul meu – frate da de unde a răsărit ăsta? În afară de D., aka Val, nu ştiu să fi cunoscut alt asemenea galant, individul ăsta era prea out of this world.

Ieri am fost cu multă treabă şi n-am putut ieşi deloc, azi cam la fel, dar dacă omul şi-a programat mersul la doctoriţe în funcţie de programul meu.. Zic, ok, hai să cobor până jos, să se simtă omul împăcat. Anunţ corul gaiţelor curioase de la birou cum că mă duc să iau nişte flori de la Ţestosul şi revin la treabă. Mă aşteptam să fie lumea moţ la balcon, de-asta nici nu m-am uitat în sus, doar n-aveam nimic de ascuns.

Cobor la ieşirea de metrou. În lift mă pieptăn puţin, că arătam a maimuţă zburlită, aranjez tricoul să arăt totuşi a fiinţă umană femenină.. Nici nu-mi iau haina, doar nu stăteam mai mult de 2 minute, şi văzând că nu e nici un berbant cu flori acolo, mă zgâiesc zgribulită la vitrina Neoset. Moment în care îmi sare o colegă în spate, cu un zâmbet Colgate-toţi-dinţii şi ditamai buchetul de flori. Aky blocat total, nu înţelegeam ce caută acolo. Fisele încep să pice de-a valma unele peste altele, fac legătura cu ieşirea ei precipitată din birou de mai devreme. Mă întorc în extra-slow motion, spre balconul biroului nostru şi îmi dau lacrimile de râs când văd ditamai ciorchinele de colegi făcându-mi veseli cu mâna…Aky, maestrul identităţilor alternative, cameleonicul, prezenţa androginică ascunsă sub multiple chipuri pe blogurile patriei, reinventându-se zi de zi (însuşi numele de „Aky” s-a născut dintr-o asemenea istorie), deţinătorul titlului absolut (până acum) de Zuzu… a constatat cu stupoare, apoi cu mare bucurie, că i-au tras-o ca la Verdun.

Timp de 2 luni două zăbăuce de colege şi-au stors creierii pentru a face personajul Ţestosul cât mai credibil. Evident că am sărit imediat la arhiva de mess, să văd ce pitpalacii lui Hector am povestit cu individul. Mi-au confirmat că am fost extrem de cuminte, politicoasa şi că nu uşor mi-am înfrânt reticenţa faţă de abordarea de către un necunoscut.

Când am urcat în birou m-au aşteptat cu aplauze şi lacrimi de râs. Moment în care intră şi şeful în birou, fiind pus urgent la curent cu evenimentele şi explodând în acelaşi râs molipsitor.

S-au temut să nu mă fi supărat.. Cum poţi să te superi când constaţi că oamenii chiar s-au străduit timp de câteva luni, mustăcind strategii, hotărând să încheie telenovela cu un buchet de flori tocmai într-o zi când m-au văzut cu stres… Şi când vezi câtă bună dispoziţie ai provocat fără să vrei.

Toată cohorta identităţilor alternative akyene cugetă acum şi mai adânc la vorba cu „never say never.”