Ametyst: Ametist

A-Methustos, Piatra Împotriva Beţiei Spiritului. Piatra din care se sculptau cupele ospeţelor romane şi, încă şi astăzi, inelul cardinalilor. Piatra celei de-a douăsprezecea porţi a Ierusalimului ceresc. Seducătorul protector de mrejele seducţiei.

Ametystos, fecioara slujitoare a Artemisei care a respins avansurile desfrânatului Dionysos. Cea pe care zeiţa a cruţat-o, transformând-o într-un cristal alb, pe care Dionysos a turnat vin din cupă, dându-i splendida culoare soră cu vinul. Piatră farmakonică, devenită din drog – balsam. Piatra limpezirii minţii şi înseninării sufletului, ca o mână răcoroasă pe o frunte ostenită de exces sau boală. Când cerul interior e limpede, ce a fost nu mai e o povară dureroasă, iar ce va fi e un oaspete aşteptat cu zâmbet. Spune-se că protejează de robia bahică, dar mai ales de înrobirea spiritului oricăror înlănţuiri. În seninătatea spiritului, în libertatea faţă de delirul posesiei, al geloziilor, neliniştilor sau altor furtuni, în eliberarea din vuietul frământărilor, concentrarea asupra a ce e esenţial devine mai simplă, iar fruntea se limpezeşte.

Ametistul alină subtil insomniile şi coşmarurile, creează o punte spre conştiinţa profundă. Mulţi terapeuţi numesc ametistul „calmantul natural”, având un efect puternic relaxant şi acţionând asupra celei de-a şasea chakre.

Sursa: Aky

Diriguind şi temperând luna lui Februar, cea a carnavalurilor dinaintea Marelui Post, a exceselor dionisiace şi a des-frânărilor. Şi totuşi una din cele mai seducătoare pietre, iubită de regi şi asceţi deopotrivă.

Ametistul îşi schimbă uneori culoarea în funcţie de lumină şi căldură. În lumina zilei poate deveni uneori aproape alb-transparent. Doar cercetătorii ştiinţelor alternative pot explica poate cauza acestor transformări, precum şi strania sa structură stratificată. În apropierea unei geode de ametist, dacă eşti atent şi asculţi, aerul vibrează mut. Cea mai puternică vibraţie dintre toate pietrele sacre, spun cei ce ştiu.

Sursa: Aky

O piatră tare dragă mie, totodată o amintire şi o tânjire, în mijlocul furtunilor. Beţiile-mi fură multe, din cele care nu trec după mahmureala de a doua zi. Coincidenţa sau umorul Divin au făcut ca această piatră să-mi apară periodic în cale. Cândva am fugit de ea, provoca prea multă tânjire după o des-furtunare care nu se întrezărea. Peste multe secole, timpul copt a născut un alt ametist, pe care l-am dăruit din preaplin de drag, cu o sclipire nouă, limpede şi luminoasă în privire. Noul proprietar probabil nici nu bănuie că are cel mai drag ametist al meu. Dar unele lucruri nu se spun decât pe tăcute şi nu pot fi crezute decât cu ochii închişi şi mâinile legate.

O coincidenţă. Ceva fain, cu acelaşi nume.