O zi (sau "Cum". "De ce-ul" - altădată)

O zi în care amestec mierea în cafea cu pixul, rod creionul sugând seva pădurii şi îmi ascult un muşchi lipsit de memorie care răcneşte.

O oră care are în ea un loc, în care are timp să se aşeze un gând fugit de-acasă. A venit spăşit înapoi, luând urma hainelor pe care şi le-a smuls de pe el pe drum, aseara.

O asemănare părelnică, din fuga străzii, care duce la un telefon de după multă vreme, care duce la uimirea că tocmai azi-noapte m-a visat. Şi cine să mai creadă că coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim, când Îi zăreşti mereu zâmbetul iţit ghiduş?

O altă asemănare părelnică, o femeie îndoruită, întruchipată prin dor – fericiţi cei care cred fără să fi văzut.
Sau care cred, chiar dacă au văzut.

O gară care pleacă, în timp ce trenul respiră tihnit si insolent şi mă invită să-i intru în pat. La noapte am să îmi aşez efectele speciale prin cotloane şi o să-i cedez. O noapte de promisiuni de-o noapte, „te duc – te-aduc – te duc – te-aduc”, buze moi pe perna tare şi zvârcoliri liniştite, de-a dura peste linia trenului vieţii.

„ ..doar spre Iad merg trenuri expres. Cele care merg în Rai sunt personaluri rablagite, care se poticnesc prin gări sordide...”


Unui prieten drag, căruia îi aparţine panseul "eu fac pe fericitul şi-mi iese. e singurul domeniu în care pot fi egalul lui Pleşu."

Cu drag

Bine te-am regasit. A trecut ceva timp peste noi.. si ceva viata.
Am vrut sa ma reintalnesc cu tine intr-o haina noua, si voi face si asta. Doar ca iti eram datornic cu ceva, pentru altcineva.

Lipsa diacriticelor echivaleaza cu lasatul barbii.


Saru-mana..

Am inceput sa-ti scriu de ziua ta. Care de anul acesta va deveni ziua mea, una din zilele in care ma intalnesc cu tine, in care iti multumesc, iti spun ca te iubesc, si ca imi pare rau. O triada pe care ţi-am dăruit-o in mai, de ziua ta. Si mereu de acum incolo, cand ma gandesc la tine, si iti urmaresc imaginea, vorbele, gesturile, pasii. Cat ma tine memoria.. de ce suntem atat de prosti uneori si nu vedem, nu retinem la timp?

Hai sa vorbim.. sa-ti povestec cum beau din bratul de scurgere al ceainicului, sperand copilareste ca vii sa ma certi, si poate incercand instinctiv sa inversez curgerea.

Hai sa-ti spun ca nu mai fac curat decat in stilul tau, ca toate farfuriile si canile lucesc sec. Ca la toate aniversarile tale s-a aprins soarele pe cer ca un bec. Si hai cearta-ma ca din cauza asta am racit de doua ori intr-o luna (plus o bronsita), ca imi amintesc (daca imi amintesc) sa mananc spre miezul noptii, ca intr-adevar am pierdut umbrela aia buna. (cam a patra, recunosc). Si amenda din metrou de la Berlin, si cea din autobuz de aici.. Ma certi, te rog?

Hai sa te cert ca te asezi mereu la juma de metru de masa, de parca ai platit juma de scaun (si la cata mai mana de om esti, te intinzi de-un cot ca sa ajungi la farfurie), ca iti prajesti tocini din cartofi rasi si mananci cu moare, si ai scapat prea multa sare in mancare – plus ca ai ingalbenit bluza aia alba la spalat, si mi-e ciuda de furia mea si de nevinovatia ta, desi stiu ca n-a fost intentionat.. Hai sa te cert ca ma certi cand incerc sa am grija de tine, si apoi recunosti ca, uneori, rar, gaina e bine sa mai asculte de ou.

Hai sa imi tii ligheanul cand bat cozonacul (cu instrumentul meu brevetat, stii tu, ala de piure), sa-mi zici obraznica si magarita si sa ma fugaresti pentru nu stiu ce carpa pe care am aruncat-o (iar eu sa-ti reamintesc ca sunt dispusa sa iti cumpar toate carpele de lux din lume, numa sa scapi de vechiturile alea!). Si sa ma tot intrebi ca Woody daca am mancat (si eu sa raspund, tot ca Woody, ca iar am uitat).

Hai sa-ti spun ca mi s-a spus ca m-am descurcat bine “atunci”.. ca am rezolvat multe, ca am facut fata. Hai sa-ti spun iar ca ai avut dreptate si intr-adevar, in momente grele, ti se da si o anume putere sa le duci, sau oameni care sa-ti netezeasca drumul (daca cumva nu e acelasi lucru). Dupa asta o sa-ti spun totusi cum imi e de fapt. Si totodata de ce ma machiez rar in ultima vreme.

Sa stii ca l-am prins pe Domnul Motofozo fumand pe ascuns in baie, si intr-o noapte i-am sutit tigarile; dimineata mi-a zis ca sunt purcel si daca am fost la el in baie; l-am intrebat ce ii lipseste, ca poate mi s-a lipit ceva involuntar de mana; atunci am ras amandoi si mi-a promis ca nu depaseste 5 pe zi. Si stii ce mi-a mai spus? ”Rau cu rau, dar mai rau fara rau”. Dupa care n-am mai spus amandoi nimic.

Hai sa-ti povestesc de multimea de flori din ziua aia, si multimea de oameni (unii au venit neasteptat, altii au lipsit neasteptat) si de regrete, si cuvinte tacute. Si de soare.

Hai sa-mi spui lucrurile nespuse care duceau la nasterea torturilor alora fantastice, si tartele cu capsuni, si supa de conopida. Si sa-ti spun cum aspir la 12, spal vase la 1 si citesc pe Monica Fermo (da, cea de care mi-ai tot zis, si mi s-a tot falfait) la 1 jumate. Noaptea.
Hai sa ma certi pentru ca patrunjelul l-am luat scump, branza prea sarata si ca mi-a facut lintea gargauni, de cat timp sta in debara. Nu uita la perdaf de ceara varsata repetat pe bufet.. sunt toanta, vorba ta, ce sa fac. Nu mi-ai zis tu toata iarna trecuta “pune-ti ceva pe cap, ca in cap tot n-ai nimic”?.. Dar in schimb, perdea la mine in camera am acum, sa stii.. Iar inainte de Pasti cine crezi ca facea curat in debara (pana m-a intrerupt pana de curent) si stergea tapetul in sufragerie?

Hai sa-ti povestesc despre oamenii si lucrurile pe care le am de la tine (si bantuirile mele prin tara, pe urmele tale), si cat bine ai facut si dupa ce ai plecat. Si ca te-am vazut, senina si bine dispusa, intr-a 42-a noapte. Aratai bine, aratai departe de toata suferinta.

Hai zi-mi tot ce nu mi-ai spus si eu nu am putut intui, despre prostia mea de orbete cu fumuri in cap, si bunatatea ta, mascata prea credibil de atatea ori, involuntar, din cauza “inconvenientului de a avea un trup”; despre infumurarea de a nu asculta, de a nu te gandi ca timpul trece, de a n face ceea ce inca poti.. si despre cat doare “prea”-ul din fata lui “tarziu”. Cearta-ma cand intru in fierbere si imi pierd speranta, aminteste-mi ca deznadejdea e un pacat, si hai sa ma ne-intelegi a miliarda oara cand iti spun ca u-r-a-s-c sa spal vase imediat dupa ce mananc. Si ca tot nu ma impac cu cordoanele. Sa te inflamezi cand spun, la migrena, ca m-a facut mama din materiale second hand.

Hai sa-ti spun ce am facut in ziua aceea.. era sarbatoare, stii? A Maicii Domnului, asa draga tie. Vino sa descarc la tine in poala toata incarcatura asta (trebe insa musai sa fii in pijamaua aia veche, roz, si parul zburlit a gainusa motata, stii tu cum arati cand te trezesti). Am sentimentul ca ..da’ termina-ti o data treaba care te-a ocupat in ultima vreme si hai in bucatarie sa vorbim, sau raspunde la telefon !

Stii ca ti-am citit notitele? Atatea n-am stiut.. de fapt mint - am neglijat sa stiu, sa-mi amintesc, nu m-a interesat, habar n-aveam. Si cartile tale, si caietul cu retete, inceput in ’84.. bine, asta e material pentru o viata intreaga, si multe kilograme de materii prime sacrificate.

Ce iti amintesti din zilele alea?.. Ai iesit cu suparare din casa, ca de ce nu te las in pace pana dimineata. Poate intuiai ca timpul se grabeste. Iti amintesti ca ti-am pupat picioarele acolo, si iti tot spuneam “stai cuminte grasule, o sa fie bine.” Am mintit oare? E mai bine?.. Pentru tine poate da.. Apropo, m-am imprietenit cu tanti Geta, stii? Mama lui Catalin, ati fost in aceeasi camera, el s-a mutat de acolo si s-a trezit. Îi mai duc medicamente si alte cele. Ii tot spun sa faca bine sa se trezeasca si sa ma scoata la o cafea; sper ca ma aude si intelege ca trebuie sa lupte... Daca o da Domnul si m-o scoate intr-o zi in oras, il iau de motz si il duc la Sf. Anton. Asa I-am promis.

Sa-ti zic ce ordine e in cutia cu ate si ace? Şi ce lipsa lucie de habar am, cum anume sa mesteresc cu ele? Sau mai bine ai vedea mutra de Oblio cu care incerc sa-mi amintesc chestiuni ingineresti de genul cum atarn perdeaua simetric sau de unde cumpar ardeii aiai iuti de mananci juma de an din ei?

Hai ca mi-e dor de povesti d-alea vechi, despre refugierea de la Cozmeni cand au venit rusii, si cum a luat-o bunicul pe bunica din fuga calului, lasand laptele pe foc... despre bunatatea mamei tale (de cea a mamei mele nu-ti mai spun...), examenele hazoase de la facultate si porecla “Albinita”, de cat de dulce eram cand eram mica (si ce obraznicatura m-am facut, stiu). Si mi-e dor de aluatul ala pufos, care nu prea-mi placea, al placintei cu mere. De of-ul ca “in casa asta dispar lucrurile, fantastic..” şi ca-s bramburita de nu se poate.

... la schimb o sa-ti amintesc de anii pasiunilor tale pentru vasele de cobalt (inlocuit apoi de frenezia targurilor si talciocurilor, cu blide de lut si tot felul de gaselnite), dorul de Grecia, infricosatoarele fierbatoare de cand lucrai încă la birou (animalele alea de fier, niciodata nu stiai daca ard au ba – decat dupa ce te ardeai), de cata mai carausia ai facut pe la biblioteci pentru mine, de mana falfaitoare de la geam cand plecam de acasa, si de fereastra oarba de acum. Si cate cate cate altele, pe care incerc sa mi le amintesc, si incerc cu puterea unui urlet si cu navala regretului de a nu fi facut mai mult, mai bine, cand inca timpul mai avea rabdare.


Hai sa-ti spun ce nu ti-am putut spune, de fapt sa-ti spun de ce nu ti-am spus. Că am realizat (prea?...) tarziu ca exista o unica, mare, muta problema in viata asta, ce nu are rezolvare. Tot restul are intr-uin fel sau altul solutie – daca e putina “ingaduinta”, cum ziceai tu. Problema asta ne maturizeaza ca nimic altceva.

Hai sa-ti spun ca te iubesc.