Cuiva care ştiu că citeşte.

O datorie de răspuns.


Dacă citeşti, uite ceva ce nu ţi-am spus prea des în ultima vreme. Că exişti e o bucurie. Că eşti pe-aici e o mirare. În zilele când nu eşti, de fapt am plecat eu, să văd pe unde bântui, de obicei. Eşti cam dificil, ai un stil de a asculta care strigă prin tăcere şi un fel de a vorbi pentru care drag mi-ar fi un dicţionar.

Niciodată parcă n-ai timp, parcă eşti pe fugă sau distrat. Ai o manieră de a face lucrurile care deconcertează şi dezamăgeşte orice om normal uneori. Nu ţi-a spus nimeni până acum că oamenii preferă previzibilul, controlabilul şi că eşti cam ilogic? Încă nu m-am hotărât dacă eşti excesiv de haotic sau înnebunitor de planificat.
(Glumesc, ştiu răspunsul şi mă enervează asta, de ani buni.)


Ştiu că ţi s-a mai spus, dar ai un umor cam greu inteligibil pentru un om normal. La fel ca şi stilul tău de a scrie de la cap la coadă pe foile albe (ca şi mine în agenda neagră de altfel, doar că nu am talentul tău), apetenţa pentru maieutică şi plăcerea ghiduşă de a te preface că dormi în timpul unei conversaţii. Habar n-am când dormi şi când eşti atent şi la ce nu am spus încă.

În plus, când jucăm e imposibil de înţeles cum reuşeşti să obligi atât de frecvent la defose sau să promovezi cu o asemenea neaşteptată precizie. Chapeau şi pentru partenerii de joc pe care i-ai prezentat în ultima vreme – la unii nu mie-e foarte limpede cu ce scop. Mais bon, e tipic, aşa faci tu lucrurile şi le explici abia (mult sau foarte mult timp) după. Sau deloc.

Dacă n-ar fi anii mulţi şi.. experienţa, să spunem aşa, care ne despart, ţi-aş spune franc uneori: eşti enervant, cher amie. Mai ales cu zâmbetul ăsta pe care nu ţi l-am văzut vreodată şters de pe faţă (duminică aveai un zâmbet cât o zi de post, fix în mijlocul cimitirului, în ploaia aia de frunze colorate. Nu cred că te-au văzut prea mulţi, totuşi, lumea era prea ocupată. But I did).E parte din trade mark-ul tău, e drept. Thanks for not changing.


Later edit.

Mulţam fain pentru cărţi, acum au ajuns :). Deşi intermediarul a fost altcineva, m-am prins că ideea a venit de la tine. Dacă mi-ar fi Caliope la fel de bună prietenă ca şi lui Verbiaj, ţi-aş mulţumi mai meşteşugit.


(Apropo, Larisa e într-adevăr un copil foarte binecuvântat. Do me a favour: treci pe la ei oricât de des, te rog.)