Cele 7. Noi?

Încercarea de a plăti o mai veche datorie, şi totodată de a ridica la fileu o minge.


Cele 7 noi păcate. Cele vechi (cu excepţia unui singur context care mă aruncă în cel puţin unul din ele) nu mai prea sunt suficiente pentru a descrie haosul normal în care trăim. Ceea ce ne trage pe fiecare în jos sunt probabil aceleaşi lucruri de când ni s-a adus la cunoştinţă noţiunea de rău şi greşeală – dar pentru subtilitatea şi măiestria din ce în ce mai mari cu care speţa umană găseşte mereu noi forme de exprimare distructivă e nevoie probabil de o abordare mai apgreidid.

În fond, aceleaşi dude.

Aceleaşi egocentrisme care ne animă ca şi acum multe secole – doar cu metode mai subtile.

Aceeaşi rapacitate şi autosuficienţă – doar învelite în mai zâmbitoare diplomaţie. .. dar nu era diplomatul exact acela care îţi spune să te duci la naiba într-un mod care te face să aştepţi cu nerăbdare călătoria?
Ar putea fi multe altele. Cele 7 noi păcate (oare chiar noi? Inventate abia cu o lună înaintea enunţării lor oficiale?) sunt doar o marcare la nivel „oficial” a unor realităţi scăpate de mult de sub control, care vor prolifera probabil în acelaşi ritm constant chiar şi după înfierarea lor oficială.

Dacă nu crezi în autoritatea oficialităţilor sau în sistemul spiritual care le-au denunţat, sau chiar dacă crezi dar principala instanţă morală pe care o urmezi se numeşte Ego – enunţarea acestor aşa-zis noi păcate te va afecta la fel ca şi înainte de anunţarea lor.


Pentru mine e pur şi simplu doar (încă) un semnal de alarmă faţă de societate. În final, cerul înstelat de deasupra mea şi instanţa morală din mine au primul, respectiv (în ordine inversă) ultimul cuvânt. În afară de acestea, nu mi se pare că s-a întâmplat nimic revoltător de nou. Te temi să faci oricare din „vechile” păcate, dacă respecţi valorile aşa-numit creştine. Dacă nu le respecţi, nicio interdicţie sau avertizare a oricărei autorităţi spirituale nu va avea efect.


1. distrugerea mediului înconjurător
Ceva nou în respectul datorat naturii şi omului (toleranţă, vorba cuiva?)

2. experimentele stiinţifice a căror natură morală este discutabilă
3. manipulări genetice care duc la alterarea ADN-ului
4. avortul
Evident, depinde cum definesşte fiecare moralitatea, caracterul bun, kosher, al unei acţiuni, valoarea fiinţei umane în fond.

5. consumul sau traficul de droguri
Stăpânii propriului corp sau creaturi ale Divinului? În funcţie de răspuns optezi să faci ce vrei cu propria persoană, doar îţi eşti singurul stăpân – sau să nu distrugi ceea ce ţi s-a dat de sus.


6. injustiţia socială care duce la sărăcie
Discuţiile despre dreptul la proprietate şi bogăţie, „fiecare face ce vrea”, etc, mi se par futile şi teatrale în acest context. Nu despre asta e vorba. Sau nu aşa înţeleg eu obligaţia morală de a face ceva pentru ca semenul (unul, unii, mai mulţi…) să depăşească pragul de jos al sărăciei.

7. pedofilia
Iarăşi – doar o precizare specifică a unor alte precepte la care majoritatea aderă (naivitate?). Motivul menţionării ca atare printre cele 7 noi condamnabile? Pur şi simplu faptul că umanitatea a reuşit să producă suficient de multe cazuri de acest gen încât asta să devină o problemă socială frecventă.

Da, chiar şi printre prelaţii catolici, mi se va reproşa. Undeniable. Şi printre prelaţii altor religii. Si printre laici. Nu cred în perfecţiunea şi caracterul de fără pată al niciunei grupări umane.

De ce atâta vehemenţă împotriva enunţării unora (câtorva) dintre realizările cu care ne mândrim ca societate evoluată? Bunul simţ şi retrograda frică de Dumnezeu nu le include pe toate, şi pe multe altele neenunţate oficial?


O sursă.

Şi altă abordare.