Respectul

Dacă mă respecţi o dată, te respect şi eu tot o dată. Dacă nu mă respecţi o dată, eu nu te respect de cinci ori.
(George Becali, “Cugetări”, ediţia a XII-a)

Oamenii au inventat respectul ca să ascundă locul gol, unde ar trebui să fie iubirea.
(L. Tolstoi, “Ana Karenina”)


Din motive personale, mi s-a năzărit o încercare de obiectivare. Celor dragi, celor respectaţi, celor mai puţin respectaţi sau cunoscuţi – o invitaţie.

Pre-P.S. De încălzire.



Zaraza - Respect
Vezi mai multe video din Reclame »


Respectul de sine.
Pentru măsura acestuia e nevoie de un dram de obiectivitate, cât să îţi vezi propriile lacune şi (in)capacităţi.

Respectul de sine umflă supraapreciator, probabil din două argumente:

- fie ştii ce (nu) îţi poate pielea, dar asta e atât de intolerabil şi frustrant încât contraponderezi focusându-te pe alte grandioase calităţi
- fie chiar crezi în propria-ţi majestate, iar atunci eşti sincer faţă de tine însuţi când consideri că ai o groază de motive ca să meriţi o felie consistentă de respect din partea ta şi, ergo, a altora.

Mă respect pentru lucrurile pe care sunt în stare să le fac sau urmez în concordanţă cu valorile după care mă ghidez. Nu am pic de respect pentru propria persoană atunci când realizez o îndepărtare gravă de acestea, mascată sub machiajul autojustificării benevolente. Mă nerespect pentru micile sau marile demagogii, pentru conformismele în care nu cred, pentru diversele incapacităţi faţă de ceea ce mi-am propus.

Respect intenţiile bune, chiar dacă circumstanţele au făcut ca efortul să nu aibă niciun rezultat, respect smerenia şi oamenii care nu se iau în serios în mod extrem, respect iertarea şi prietenia şi încrederea şi seninătatea.


Respectul din partea altora.
Sau lipsa lui.

Are valoare doar cel venit din partea celor valoroşi pentru mine. Am apreciat respectul unui om de o condiţie socială nu foarte ridicată (dar de o admirabilă calitate umană), în schimb respectul (sau manifestarea lui exterioară) unor indivizi superiori din x. puncte de vedere mi-a fost indiferent.
Poate pentru că respectul e unul din puţinele daruri care trebuie câştigate, din partea celor pe care îi apreciezi. Respectul faţă de om ca creaţie divină e doar o cărămidă, e poate singurul respect care se datorează – iar asta nu omului în sine, ci Modelului de deasupra sa.. după care ceea ce urmează (dacă urmează) construieşti singur.


Cred că respectul din obligaţie, căruia te supui cu obedienţă pentru că aşa se face, e de un cu totul alt soi decât cel vecin cu admiraţia, care te face să scoţi pălăria în faţa omului, cel care stă la baza modelelor spirituale, de exemplu. Respect şi realizările pe care nu le-aş putea emula, dar dacă acestea nu mi se par demne de realizat, probaibl că acest gen de respect este cumva tot lipsit de substanţă, ergo un chimval răsunător.

Respectul din obligaţie. La fel de străin de ideea de valoare pe care o recunoşti, în faţa căreia te pleci, precum povestea reală de asta.

Ergo, “Dumneavoastră” poate fi semnul unui maxim şi subtil dispreţ (atunci când e impus tacit doar prin cutuma socială). O persoană în vârstă, doar pentru faptul că i s-au dat de Sus zile multe ca să treacă prin multe, nu are ab initio respectul meu valoric. Respect părul alb doar la nivelul bunului simţ. Valorile pe care le respectă, felul de a trăi fiecare zi – altceva nu.


Dânsa îmi inspiră ceva vecin cu nimicul prin faptul că face filme cu droaie de efecte speciale, pe grămezi de bani şi încasează premii şi adulaţii din aceste motive. O respect însă enorm pentru munca umanitară – pur şi simplu pentru că crede în ideea de umanitate. Dincolo de limita superioară de notorietate şi avere la care ar putea visa un muritor, mă obstinez (naiv, ar spune unii) să cred că altele sunt motivaţiile – şi pentru acestea am cel mai sincer şi smerit respect.



Cei pe care ii respecţi se regăsesc pe scara de valori în care crezi. Probabil Becali e respectabil pentru avere, faptul că „se descurcă” şi îi are pe toţi (?) la degetul mic, Iliescu pentru longevitate politică, Monica Tatoiu pentru afaceri (plus faptul că îl are drept model de viaţă pe acelaşi domn Iliescu). Pentru cei care admiră aceste realizări drept valori. Pentru mine sunt nule, deci nu resimt decât o urmă de respect care probabil e la graniţa cu bunul simţ datorat unuia mai experimentat, nimic mai mult.


Recent mi-a pus cineva problema dacă respect opera unui scriitor (exemplul era Florin Iaru) în condiţiile în care în unele texte face uz şi abuz de termeni (generalmente consideraţi) obsceni. Consider că nu, poţi alege în limbaj ca în multe alte situaţii. Ce ne facem însă cu un Creangă sau Eminescu şi ale lor diatribe şi alegeri lingvistice nedusepelabiserică. Cred că e o chestiune de opţiuni valorice personale, în final.