Boieri Dumneavoastră...

Canalul meu auditiv şi căştile de băgat în urechi, respectiv Aky şi scrierea jurnal-icească. Două incompatibilităţi ce-mi fac pielea de găină de mulţi ani. Prima e întreagă la locul ei (e imposibil, nu intră, pe cuvânt!.. şi dacă intră, mă dor urechile de-mi sar toate muştarurile, iar căştile oricum cad curând). Cât despre ideea de a ţine un jurnal, mi-a dat mereu fiori. Mi-s suficient de belicos cu mine însumi încât să ştiu că dacă aş fi făcut-o, cândva invariabil m-aş fi luat la palme, la judeţ straşnic, la zeflemea înţepătoare sau mefientă şi ruşinată ridicare din sprânceană. Meciurile intrapersonale mi le-am rezolvat altfel, fără urme sângeroase pe hârtie (bune de adus la tribunalul conştiinţei).

Iacătă însă că am cedat cumva celei de-a doua dude. Spre infidelitate m-au împins întâi nişte boieri scriitori pe care i-am întâlnit coincidenţial (n.red. subsemantul nu crede în hazardul coincidenţelor). I-am întâlnit adulmecând hai-hui urme de Frumos, Linişte, Gând Bun pe meleagurile virtualităţii. Pentru că nu uită, în iureşul cotidian, să mai fie şi Darnici, Visători, Zâmbitori şi să împărtăşeacă din asta în scris, mă bucur că i-am întâlnit. Doar nu costă să dai un gând bun (V., aşa ai spus cândva, îţi aminteşti?). Unele dintre aceste feţe dregătoreşti m-or luat de ciuf şi m-or somat să scriu (bună treabă, să-ţi fie drag de cineva pentru că te ia de ciuf..). Acum, dacă o fac de oaie.. urmele duc înapoi spre ei.

Nu mă pricep sa bloguiesc şi sunt uşor anti-tehnic (L., vorba ta e asta, şi încă-s aşa). Mi-a trebuit o pereche straşnică de naşi (o Doamnă mlădie, cu vorba frumoasă precum sunetul instrumentului lui Pan, şi un Domn cu părul ca pana corbului, vorba poetică şi gândul binevoitor) ca să încep a mânui ustensilele blogereşti. Aşa încât cer îndurare pentru stângăciile şi dudele inerente.

De ce totuşi deschid loc de scriere întru virtual, loc de păstrat dude akyene(dincolo de somaţiile şăgalnicilor boieri)? Cred că pentru convivialitate. Pentru bucuria împărtăşirii. Pentru a consemna ce-mi lasă urme prin suflet şi minte, spre folosul celor ştiuţi (sau nu) şi, de ce nu, în vremi tulburi, spre reamintire în folosul propriu. Jurnal după toate regulile confesiunii nu pot ţine, e clar. Dar poate sub forma unui palimpsest, cu arome şi nuanţe după cum mi-i starea..

Aşadar: am meşterit o căsuţă unde m-aş bucura să primesc feţele boiereşti cu ce m-oi pricepe plăcut pentru ochi-urechi-suflet.



Nu voi a aduce aici toate maculaturile şi stresurile zilnice, care oricum prisosesc. Dimpotrivă, fac baie şi îmi pieptăn ciuful înainte să scriu. Poate vă veţi alege cu o mică infuzie de endorfine, stimabililor şi coniţelor, dragi oaspeţi, să descreţiţi azi un rid de înnourare, mâine să vă amuzaţi poate spumos, peste alt timp să ne punem cu sufletul pe gânduri şi să le ascultăm ce au de spus. Oi vedea, cum coabitez cu Aky în virtualitate.

Cum va fi să crească astă progenitură, nu ştiu. Poate oi deveni un narcisist sevrotic al lui „ce dă bine”, mesmerizat de interesul neîndoielnic fanatic al publicului faţă de felul cum s-a trezit dimineaţă, s-a spălat tacticos pe dinţi şi a băut o cafă, bodogănind puţin şi politica, vremea, naţia, poluarea, etc. Sper că nu (în caz contrar, Naşii sunt rugaţi să-şi ia în serios misiunea de îndrumători spirituali şi să-mi altoiască două peste urechi).

Ştiu doar că acum am dereticat cu smicele de măr dulce diversele colburi (am lăsat în pace însă arahnidele, buni maeştri ai ţesutului şi protectori ai casei) am împrăştiat prin odaie miresme molcom aromitoare, doar e vreme de bucurie şi linişte, culori cald-blânde şi stive bine pitite de daruri, apoi am aşternut masa cu bucurie de oaspeţi. Cei puţini (dar buni, aşa mi-aş dori), câţi s-or bucura de un „bun venit”.

Aşadar, cinstiţi oaspeţi. Fotoliu comod pentru fiecare, cana de lut sau paharul alături, şi vă poftesc la un ceai sau vin roş, o dulceaţă de trandafiri sau gutui, o cafă fiartă la foc mărunt, şi la cercetarea şturlubatică a dudelor de pe masă. În loc de pită şi sare:

O muzică...



O zicere..

"Efectul unor emoţii precum bucuria sau tristeţea se aseammănă cu cel al unor picături de apă care curg pe un versant de munte. Fiecare picătură singură dispare repede, dar mai multe picături laolaltă formează cu timpul o albie de pârâu, un râu, o vale. Bucuria poate deveni obişnuinţă, tristeţea la fel.” (Stefan Klein, „Formula fericirii”)

Puţină magie, cu dragoste şi umor..



Un salut de la Aky..



Un vers...

Drum Crucial (Ion Minulescu)

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!...

Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei -
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -
El cobora solemn din conştiinţa mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea!...

O floare..



O piatră nobilă, tare dragă mie..




O invitaţie la un pahar de vorbă. Sau două...



Şi o vorbă a unui prieten de suflet.