Zgubi, Turbo & Co.

(The Turtles, "Happy Together")

Zgubi - el, Turbo - ea. Bucăţele din sufletul akyean. Aşa s-a dorit de Sus, să mă pricopsesc cu ţestoşii ăştia doi.
El cât toată palmă, Ea ceva mai mare decât căuşul.
El, muşcător profesionist (şi bun pedagog, se pare, a început şi Turbo să-mi deguste degetele) cu valenţe de ogar de curse când ma apropii cu mâncarea de acvariu. Ea, cu o privire feminină şi o timiditate care o împinge spre cele mai ascunse colţuri ale căsuţei lor – treaba cu implicaţii complicate atunci când ieşim la plimbare pe covor.

El fu bolnav tare. O lună jumătate, 3 zile pe săptămână, câte 2 injectii în fund. (Cum care fund? Păi.. jumătatea distanţei între fiecare picior şi coadă.) Hrănit cu forţa, îndopat cu medicamente, îmbăiat volens nolens în ulei -Turtle Elixir, un fel de ambrozie ţestoşească-).
Ea (care de regula îi fuge din cale, mai ales când e ora mesei, altfel se mai alege cu câte o nu foarte fraternă paletare peste bot (Dânsul necunoscând vorba „ladies first”), stătea ore în şir lângă pontonul pe care zăcea Zgubi bolnav, cu două lăbuţe cocoţate lângă el, parcă păzindu-l.

El, ţinut ore în şir într-o cutie pe computerul de la birou, în zilele când nu apucam să îl duc dimineaţa la medic. Ea, nu cu atâtea evadări la activ precum dânsul, însă cu un aer de muceniţă amărâtă când o mai comite şi o găsesc după pat, jumătate praf (cealaltă jumătate fiind retrasă în carapace).

El, cu clonţul deschis obraznic a muscătură când îi fac manevre de spălare - şi-i mai dau şi bobârnace delicate, recunosc; însă de la jocuri ingenue ajungem uşor uşor la atacuri feroce, în genul acestuia:


(Cu diferenţa că Zgubi e mai frumos şi muşcă mai tare). Ea, cu mişcări atât de rapizi din lăbuţe încât face iepurele duracellian să pară un boşorog anchilozat.
El şi ea, două căpşoare la suprafaţa apei, cercetând cine a intrat, dacă vine cu mâncare sau dacă e bun de muşcat, ori bălăcindu-se noaptea de mă scoală uneori din somn şi din sărite.




El şi ea, mândria mea când aşteptăm cuminţi la doctor, lângă căţei, pisici, papagali, hamsteri – dar numa noi suntem rude cu dinozaurii şi ne tragem din spiţe mai vechi decât toţi. El şi ea, datorită cărora am aflat CÂTE stresuri poate avea un părinte de brotaci, of..
Ei, săracii, care şi-au luat de destule ori plăpumi în cap (acvariul e la picioarele patului, iar uneori în focul viselor mai nimereşte câte un colţ de plapumă în acvariu, cu urrmări nocturne umede pentru mine şi sperieturi pentru ei).
Ei doi – înseninarea mea când intru seara în odaie, când fac ochi dimineaţa. Dinozaurii, gândacii, puii, ciocoflenderii, mormolocii mei. Numai cine ştie, cunoaşte.

P.S. Turby, lângă o lumânare de Crăciun



Zgubi pe perete, căţărat lângă o Doamnă despre care.. într-un episod viitor.


P.P.S. Nu, nu am avut încă discuţia despre „the birds and the bees” cu ei, suntem la stadiul iubirilor fraternale.