Portocale

Am alergie la portocaliu. Taurii în arena coridelor adoră roşul, faţă de cum iubesc eu portocaliul. Vrei să-l anihilezi nervos şi să genocidizezi fizic pe Aky? Dă-i urdă şi caimac, intră cu el în viteză în pasajul de la Unirea şi bagă-l la cură de portocaliu. Combină marea iubire akyeană, verdele, cu portocaliu (ieri, la o florărie: Domnule, vă rog, VĂ ROG - NU puneţi ambalaj portocaliu la freziile astea.. ştiu că e la modă.. da, înţeleg perfect că lumea vă imploră să le daţi ambalaj portocaliu... nu, Sigur nu vreau să-mi înnecaţi freziile în ciolofanul Dv portocaliu!), iar ca urmare neuronii akyeeni organizează grevă spontană şi intră în autocombustie.

Dar mă tratez. Da. Am început să privesc portocalele (cu care am relaţii foarte amiabile de altfel.. ’ca-v-aş carnea roşie, sângerând cu atomi roşii pe degetele mele pipăindu-vă cu vino-ncoa.. dacă v-aş găsi, portocale de Sicilia, pe aste meleaguri. Majestate, m-aţi cucerit şi vă iubesc) din punct de vedere cromatic, estetic şi psychedelic. Mă tratez construind pe covor cu portocale. Construiesc idei. Mă împleticesc de ele în timp ce mă sprijin de lumina lunii, le rostogolesc bacantic în sevă de vin roşu, le îmbrac în spuma albă de mare gri-verzuie, legănată de alizee de pe Marte cââât îi noaptea de încăpătoare. Apoi le adorm una câte una, aşezate frumos în culcuşul de blană de lup, respirând pe şoptite ca să nu le trezesc. Desigur, le fac şi marele hatâr de a plimba printre ele un ametist, echivalentul sabiei pe umărul cavalerilor, sperând ca astfel să aibă a doua zi Un Bel Di ca o arie din Madame Butterfly.

Aseară mi s-a provocat un moment de panică. Eu, care la brânzeturi ţin cu oile. Din partea unei infame bucăţi de telemea de vacă, despre care creierul meu a decis ca un dictator comunist că e urdă. Eu am denigrat-o tăcut-dispreţuitor cu fulgerele amazonice din pupile, mascându-mi groaza în spatele privirii cu care odinioară dacii i-au îmbrăţişat pe ai lui Traian, ea m-a privit lăcrimos - şi am hotărât că mai bine mă combin cu portocaliul portocalelor decât cu ea. Măcar portocaliul mai îmi lasă timp să mă zbat, ţintuit de oglinda în care, de uimire şi bucurie în faţa invaziei turco-tătare portocalii (ba şi cu ceva triburi siberiene), ochii mi se schimbă la culoare. Atenţie, însă: irisul rămâne de un verde farmazonic. Să se asorteze cu mânuşile mele verde-praz şi unul din cele 7 petice colorate ale celebrilor mei pantaloni.

P.S. Completamente şi totalmente off topic. Doar aşa, pentru a-mi alina noaptea grea ce avui. Îi iubesc, pur şi simplu.



PeSeSe. Naşi-miu, între două driblinguri, mi-a mărturisit că-i plac că ţin cu oile, dar că nu votează cu portocalele roşii. Corleone, bată-te norocu să te bată, dacă n-ai fi cine eşti, te-aş mazili pentru astă vorbă infamă. Iert, însă, mă simt pantagruelic, adică magnanim azi.