Magicieni

Ametystul are un ochi vânăt, de la un şut încasat aseară în plină mutră. Cu o halcă de carne de vacă vegetariană pe ochiu-i nevinovat de negru mititel înjunghiat mişeleşte, în semn de temporară pipă a păcii îl pricopsesc cu ce am încasat eu astăzi.

Dimineaţă lunatică de luni, mârâieli înfundate multilaterale şi o declaraţie de război pe post de bluză. Înnebuniseră toţi lupii. Cereau chestii pe care le aveau deja, chemau pe Aky să vadă diferite documente mai mult decât evidente, Hamiela (îmbrăcată într-o combinaţie de verde-portocaliu care sinceramente îmi face nervii tocăniţă) m-a implorat să vin musai cu ea undeva, că are o ditamai problema necesitând înţeleapta-mi (he?!) consiliere, Moniq was killing me softly dând scroll cu viteza melcului beat pe un document care necesita, evident, indispensabila-mi evaluare.

Tot ce vroia Aky era să ajungă la locul unde şi regele merge singur, ştiut fiind faptul că atunci când bea multă apă (zilnic, adică) nu e bine să te pui în calea ei, întrucât dărâmă uşa şi pe tine sub ea. Mi-am anunţat chiar şi public intenţia, poate totuşi se învârte planeta câteva minute fără mine şi o pot tuli. Nimic. Şeful mă fixa cu privirea, trezindu-mi pe instinctiv pe frunte subtitrarea cu „it wasn’t me, orice ar fi, ai didnt du it, parol!“, tradiţionala oră de masă (depăşită în mod cremenal) era ignorată de toţi, hepihepi joyjoy.


În final reuşesc să o şterg pe hol, sperând să pot da un telefon şi să mă opresc şi la baie. După 5 paşi mă ia Hamiela de o aripă – mă cheamă şefu, şi trebuie să şi răspund la un telefon. Resemnat, pun pe seama karmei proaste şi mă întorc. Uşa biroului se închide mafiotic în urma mea. Loricescu are foc la coadă că-i trebuie musai un anume număr de telefon. Când încep lunatic să-i caut zuzei numărul, sunetul mobilului îmi amână iarăşi fericirea.

„Bună ziua. Aky?“
„Da.“ (resemnat)
„Doamna sau domnişoara Aky?..“
(doar ideea că ar putea fi un client a înfrânat instinctivul şi ciufutul „mereu o Doamnă, ce pppitpalacii lui Hector“)
„Donşoara.“
„Sunt Cristi Hrubaru de la Magic Fm. Eşti în direct, La mulţi ani... colegii ţi-au pregătit o surpriză :)“
(totală, cu câteva zile anticipaţie, când aştetările cele mai fanteziste vizau doar o banală luni liniştită.)

Mă întorc în slow motion, neînţelegând ce vrea nenea de la sufletul meu şi ce parte din oferta standard să-i prezint, şi văd ciorchinele de colegi cântând La mulţi ani după degetul dirijător al Hamielei, iar pe un nenea de la Magic FM cu tortul în braţe, holbându-se blocat când la mutra mea interzisă şi roşie, când la bluza mea cu ţestos decoltat.



Aky mukles e un eveniment. Aky aşezându-se mukles-bujbe pe scaun e ceva klingonian. Colegii cu tortul pe de o parte, Hrubaru în direct pe cealaltă, întrebându-mă de ce mi se zice Plăfărel (priviri ucigaşo-îndrăgostite dinspre Aky către Hamiela) şi ce-am făcut colegilor de am păţit una ca asta..


După povestea cu Ţestosul am crezut că nu se poate mai dihai. Fisele au căzut iar de-a valma.. de ce gesticula Hamiela pe balcon mai devreme (ghidând pe băiatul cu tortul spre intrare), de ce n-a fost chip să se rezolve ceva în birou fără mine (între 12 şi 1 se aştepta telefonul în direct), de ce mi-a gâdilat Hamiela dimineaţă coarda de mater dolores spunându-mi că are nevoie de sfatul meu într-o problemă.. Ulterior am aflat că în campania „Colegul magic“ e pe câştigate, probabil în funcţie de descrierea pe care o face colegul-complice celui surprins. Se sparie gândul ce descriere or fi primit. (Ştiu doar că li s-a povestit că consum polen şi suporţi de pahare, aka biscuiţi de orez expandat.)

Vorba cuiva, dacă îi spuneau Hrubarului şi de alte dude akyene şi mi s-ar fi adresat cu „hauliu, ’ca-ţi-aş norocu’ mercedeso, trăiască-ţi famelia şi franţuzul“, probabil istoria plantaţiei ar fi înregistrat a doua mea cădere cu scaunul.

Chiar şi când nu e completamente bine, e Bine :).