Anca Parghel. Fly.

Vitamină efervescentă, până la sfârşit.

Locul ei de odihnă cel mai potrivit ar fi probabil la Săpânţa, în Cimitirul Vesel.

Fie-i de acum lumină, odihnă şi veselie din cea care nu se stinge.

O lecţie incredibilă. Ascultaţi-o, vă rog.

I.


II.


Mi-a marcat viaţa. Vorba ei… „Mulţumesc.”

Înjurături

Aky: a-romanticule ce eşti
Piratul: neoromantic, mai degrabă
Aky: vacsoromantic
Aky: mayaşule
Piratul: klingoniano
Aky: ….therabitianule
Piratul: septentrionalo
Aky: axiomaticule
Piratul: megleno-românco
Aky: bavarezule
Aky: valaho-ghiauro-geto-tracule
Piratul: temperat-continentalo
Aky: bifidus-essenţialistule
Piratul: jojoba-ylang-ylango
Aky: aaa, asta e de bine.. a doua e plantă afrodisiacă.. deci nu se pune..
Aky: permanganatule
Piratul: narcotico
Aky: chiparos-aferitisitule
Piratul: sequoia-conifero
Aky: porumbo-tono-devoratorule
Piratul: not fair, asta e atac la persoană
Aky: mi scusi..
Aky: amerindian peremistule
Piratul: papuaşă pecistă
Aky: pârş iredentist
Piratul: afecţiune sterno-cleido-mastoidiană
Aky: you're like a toothpain, cam aşa ceva? :)
Piratul: sort of
Piratul: dar de ce imi ceri să intru în detalii? eu n-am făcut asta
Piratul: deşi m-ai facut ghiaur..

Noaptea. Aceea.

La distancia no es cuando nos separamos. La distancia es cuando no volvemos. Y algunas veces, la distancia nos acerca a lo que amamos.

Există chimii mai puternice decât timpul şi spaţiul, uitarea şi neputinţa.

Când reîntâlneşti o asemenea chimie, când o re-cunoşti în pulsaţia sângelui, atunci ai vrea să-i şopteşti urlând, râzând-plângând „Verweile doch! Du bist so schön..”.
Să faci legământ etern, să nu te mai lase să pleci. Dar eternitatea se construieşte din clipe care trec, iar rătăcirile intră în definiţia evoluţiei.

Marile chimii, din cele care se dau cu cartelă într-o viaţă, se hrănesc din depărtări care macină şi lucrează pe înăuntru, din fire multe de dureri şi, într-o clipă, un moment – as big as life- de lumină. „Când eşti binedispus? Când eşti îndrăgostit. Sau când tocmai ai răspuns unei întrebări grele” (Pleşu dixit). Uneori e acelaşi lucru. O mână primită lin (chiar dacă e bandajată :) ), o privire liniştitoare, un corp întreg care zâmbeşte, o tăcere care vorbeşte exact ceea ce e esenţial. Cortina trasă peste tot ce am pierdut din ce mi-ai dat, liniştea caldă a tot ceea ce încă nu mi-ai dat.

Când o asemenea alchimie depăşeşte zâmbind anii, răzând nonşalant în faţa distanţelor şi tornadelor sufletului, când ape îţi curg prin viaţă, dar o piatră, aceea, rămâne la hotarul dintre tot ce te amăgeşti că va dura - şi ceea ce ştii (hélas!!) că va rămâne, că te vei întoarce – atunci înseamnă că e o parte din tine, ceva ca plămânii. Atunci nu mai uiţi că va veni cu siguranţă o Noapte, când orice căutare va ancora într-un zâmbet. Depunând armele, savurezi atunci durerea tâmplei izbite de stele, şi înţelegi că a recunoaşte fericirea e o lovitură, dar de altoi.


Ne-am mai întâlnit, ne vom mai îndepărta, vom arde toate punţile, dar ştim că vom reveni, invariabil, cu sufletul rob pe mai multe vieţi.
De fapt, unicul care se amăgeşte că ar putea înceta să te iubească sunt eu. Mulţumesc că ai apărut acum atâta timp, că ai reapărut, acum atât de hoţeşte.
Că m-ai aşteptat, că m-ai ascultat.
Că rămâi.

Votez pour moi

Realist, substanţial şi serios precum alegerile de amu.

Motivul neachitării facturilor: Varza

Un mail de ultimă oră. Adevărata criză datorită căreia nu s-au achitat nişte facturi.


"Am banii la mine pentru ambele facturi.. Scuze că n-am apucat să trec să achit, doar că m-a apucat slăbitul şi în weekend am exagerat cu ciorba de varză şi varza călită şi salata de varză şi rezultatul: sunt varză acum. Am facut o enterocolita ceva: vărs, ameţeli, febră – ma dor picioarele de nu mai pot.."

Russian, just that.

я люблю танцевать sau încă ceva userfrienldy de la Est.





">Windwhisperer, chapeau pentru sugestie.

Dragoste reloaded

În valoare de câţiva KB. Sau mai puţin, să nu încarce memoria prea tare. Ignară fui şi rămâne-voi faţă de asemenea invitaţii de amor trimise automat pe mail. Parola care-o fi, totuşi?

Armata Roşie

Flutura-tu-mi-s-a pofta de ceva vechi şi totodată nou, ceva kaki şi ceva roşu, de uscat ochii cei negri şi de îmbătat noaptea în braţele ei

Corul Armatei Roşii.

Panta, dedicaţie.

Now and then

Acelaşi, dar altul. La fel, dar altfel. Ceea ce contează, poate.

Muza.

(Im)Posibilităţi

Un teatru deschis doar în serile când plouă.

Lume multă în metrou; la anunţul “staţionează 2 minute” absolut nimeni nu pufneşte nervos.

Buchete de flori care nu se usucă.

Un om care se întoarce ca să mulţumească.

Sticluţa cu parfum de ploaie la munte.

A 25-a oră.

Soarele care apare chiar când ieşi şi zâmbeşti la nori.

Liniştea de după furtună, chiar în mijlocul furtunii.

Cuţitul care lipeşte o tăietura adâncă în carne.

Un coşmar de miez de noapte care se transforma în cel mai frumos vis.

Fluturele care stă pe vârfurile degetelor scoase pe geamul maşinii, la 120 km/h.

Tu, mâine dimineaţă, eu, ieri seară.

Mircea Albulescu şoptind lângă pat versuri de noapte lină.

Înţelepciunea de “după”, dar venită “în timpul”.

Dulceaţă din sâmburi de măr.


Fălci hamsteriene pentru 28 de cireşe simultan.

Ea, permanent.

Răspuns direct şi amical de la Dumnezeu la două întrebări.

(Al treilea răspuns dat direct pentru întrebarea pe care nu ştii cum să I-o pui.)

Telepatia.

Bani. Enorm de mulţi. Doar cât să aline toate suferinţele de care auzi de-a lungul unei zile.

Sfaturile despre viaţă ale celui mai bun jucător de bridge din lume.

Biletul spre India, venit ceva mai devreme.

Un pui de beagle.

Băgăreţe în urechi (căşti) care nu provoacă dureri sau crize de mâncărime.

Un pui vegetarian.

Permisiunea să donez sânge.


(Încă) o minune.

ADEVĂRUL

Gol goluţ.

Spovedanie

Cuiva care ştiu că citeşte.

O datorie de răspuns.


Dacă citeşti, uite ceva ce nu ţi-am spus prea des în ultima vreme. Că exişti e o bucurie. Că eşti pe-aici e o mirare. În zilele când nu eşti, de fapt am plecat eu, să văd pe unde bântui, de obicei. Eşti cam dificil, ai un stil de a asculta care strigă prin tăcere şi un fel de a vorbi pentru care drag mi-ar fi un dicţionar.

Niciodată parcă n-ai timp, parcă eşti pe fugă sau distrat. Ai o manieră de a face lucrurile care deconcertează şi dezamăgeşte orice om normal uneori. Nu ţi-a spus nimeni până acum că oamenii preferă previzibilul, controlabilul şi că eşti cam ilogic? Încă nu m-am hotărât dacă eşti excesiv de haotic sau înnebunitor de planificat.
(Glumesc, ştiu răspunsul şi mă enervează asta, de ani buni.)


Ştiu că ţi s-a mai spus, dar ai un umor cam greu inteligibil pentru un om normal. La fel ca şi stilul tău de a scrie de la cap la coadă pe foile albe (ca şi mine în agenda neagră de altfel, doar că nu am talentul tău), apetenţa pentru maieutică şi plăcerea ghiduşă de a te preface că dormi în timpul unei conversaţii. Habar n-am când dormi şi când eşti atent şi la ce nu am spus încă.

În plus, când jucăm e imposibil de înţeles cum reuşeşti să obligi atât de frecvent la defose sau să promovezi cu o asemenea neaşteptată precizie. Chapeau şi pentru partenerii de joc pe care i-ai prezentat în ultima vreme – la unii nu mie-e foarte limpede cu ce scop. Mais bon, e tipic, aşa faci tu lucrurile şi le explici abia (mult sau foarte mult timp) după. Sau deloc.

Dacă n-ar fi anii mulţi şi.. experienţa, să spunem aşa, care ne despart, ţi-aş spune franc uneori: eşti enervant, cher amie. Mai ales cu zâmbetul ăsta pe care nu ţi l-am văzut vreodată şters de pe faţă (duminică aveai un zâmbet cât o zi de post, fix în mijlocul cimitirului, în ploaia aia de frunze colorate. Nu cred că te-au văzut prea mulţi, totuşi, lumea era prea ocupată. But I did).E parte din trade mark-ul tău, e drept. Thanks for not changing.


Later edit.

Mulţam fain pentru cărţi, acum au ajuns :). Deşi intermediarul a fost altcineva, m-am prins că ideea a venit de la tine. Dacă mi-ar fi Caliope la fel de bună prietenă ca şi lui Verbiaj, ţi-aş mulţumi mai meşteşugit.


(Apropo, Larisa e într-adevăr un copil foarte binecuvântat. Do me a favour: treci pe la ei oricât de des, te rog.)

Singureni

O fetiţă de nici trei ani ciripind cu o bucurie nedisimulată un foarte politicos „bine aţi venit”. O trupă de copii de diferite vârste, clipocind împrejurul vizitatorului timorat. Propriile prejudecăţi şi primele momente de reticenţă te ruşinează. Dar dispar repede.

Un sat cu nume fals. La Singureni nu locuieşte singurătatea. O îmbrăţişare, o strângere de mână. Inestimabila valoare a firescului. Bucurie, seninătate. Curajul tăcut al neştiutului efort zilnic, pentru ca ei să aibă o viaţă cât mai bună, într-o lume care strigă „au evadat bolnavii!” în urma lor, când ies pe stradă şi îi arată cu degetul pe motiv că infestează aerul.

O comunitate de copii de diferite vârste, bolnavi de HIV. O maladie a spiritului, în fapt, de care suferă mai mult chiar cei care nu suferă de ea.. Copii îngrijiţi de o mână de surori, mulţumită susţinerii financiare a unui italian (care a transformat moartea fetiţei seropozitive, adoptate din România, într-o speranţă de viaţă pentru alţi copii).

Cu rezultate incredibile (unii copii care, în urma îngrijirilor speciale din primii ani de viaţă, au devenit seronegativi; în orice caz, mulţi copii care învaţă gustul neştiut al unei vieţi normale, în care sunt îngrijiţi, învaţă, muncesc, dar mai ales nu sunt singuri).

Cu o recunoştinţă care vibrează între copii şi cei din jur prin undele zâmbetelor.

Cu un firesc al fiecărui moment care te şochează şi te face să te întrebi ce e de fapt normalitatea. Poate e acea alegere de viaţă în care unii decid să facă tot ce e omeneşte posibil mai bine pentru alţii, în ciuda a orice va aduce viitorul.


Dacă treci pe la Singureni, opreşte să saluţi copiii şi surorile de la Centrul Andrea Damato.


P.S.

O imagine care are trei elemente de legătură cu povestea de la Singureni. Omul din spatele poveştii. Nişte copii. Şi un cuvânt, cel de pe punga de apă.

Ea

Neputinţa însăşi şi puterea cea mare.
Negarea negării.
Sprijin memoriei, iar memoria îi e cârjă.
Matematica nu o ia în calcul***,
Filozofia ar degusta-o doar ca mic dejun.
Sfidarea regulilor
şi regula de la baza a tot ce nu e.
Din nebunia ei lucidă se naşte uneori o lume.
Poate chiar adevărul.

(***Şi totuşi, la Petersburg cândva un matematician a coborât-o în teoria matematică a jocurilor, măsurând cu ea hazardul.)

Cele 7. Noi?

Încercarea de a plăti o mai veche datorie, şi totodată de a ridica la fileu o minge.


Cele 7 noi păcate. Cele vechi (cu excepţia unui singur context care mă aruncă în cel puţin unul din ele) nu mai prea sunt suficiente pentru a descrie haosul normal în care trăim. Ceea ce ne trage pe fiecare în jos sunt probabil aceleaşi lucruri de când ni s-a adus la cunoştinţă noţiunea de rău şi greşeală – dar pentru subtilitatea şi măiestria din ce în ce mai mari cu care speţa umană găseşte mereu noi forme de exprimare distructivă e nevoie probabil de o abordare mai apgreidid.

În fond, aceleaşi dude.

Aceleaşi egocentrisme care ne animă ca şi acum multe secole – doar cu metode mai subtile.

Aceeaşi rapacitate şi autosuficienţă – doar învelite în mai zâmbitoare diplomaţie. .. dar nu era diplomatul exact acela care îţi spune să te duci la naiba într-un mod care te face să aştepţi cu nerăbdare călătoria?
Ar putea fi multe altele. Cele 7 noi păcate (oare chiar noi? Inventate abia cu o lună înaintea enunţării lor oficiale?) sunt doar o marcare la nivel „oficial” a unor realităţi scăpate de mult de sub control, care vor prolifera probabil în acelaşi ritm constant chiar şi după înfierarea lor oficială.

Dacă nu crezi în autoritatea oficialităţilor sau în sistemul spiritual care le-au denunţat, sau chiar dacă crezi dar principala instanţă morală pe care o urmezi se numeşte Ego – enunţarea acestor aşa-zis noi păcate te va afecta la fel ca şi înainte de anunţarea lor.


Pentru mine e pur şi simplu doar (încă) un semnal de alarmă faţă de societate. În final, cerul înstelat de deasupra mea şi instanţa morală din mine au primul, respectiv (în ordine inversă) ultimul cuvânt. În afară de acestea, nu mi se pare că s-a întâmplat nimic revoltător de nou. Te temi să faci oricare din „vechile” păcate, dacă respecţi valorile aşa-numit creştine. Dacă nu le respecţi, nicio interdicţie sau avertizare a oricărei autorităţi spirituale nu va avea efect.


1. distrugerea mediului înconjurător
Ceva nou în respectul datorat naturii şi omului (toleranţă, vorba cuiva?)

2. experimentele stiinţifice a căror natură morală este discutabilă
3. manipulări genetice care duc la alterarea ADN-ului
4. avortul
Evident, depinde cum definesşte fiecare moralitatea, caracterul bun, kosher, al unei acţiuni, valoarea fiinţei umane în fond.

5. consumul sau traficul de droguri
Stăpânii propriului corp sau creaturi ale Divinului? În funcţie de răspuns optezi să faci ce vrei cu propria persoană, doar îţi eşti singurul stăpân – sau să nu distrugi ceea ce ţi s-a dat de sus.


6. injustiţia socială care duce la sărăcie
Discuţiile despre dreptul la proprietate şi bogăţie, „fiecare face ce vrea”, etc, mi se par futile şi teatrale în acest context. Nu despre asta e vorba. Sau nu aşa înţeleg eu obligaţia morală de a face ceva pentru ca semenul (unul, unii, mai mulţi…) să depăşească pragul de jos al sărăciei.

7. pedofilia
Iarăşi – doar o precizare specifică a unor alte precepte la care majoritatea aderă (naivitate?). Motivul menţionării ca atare printre cele 7 noi condamnabile? Pur şi simplu faptul că umanitatea a reuşit să producă suficient de multe cazuri de acest gen încât asta să devină o problemă socială frecventă.

Da, chiar şi printre prelaţii catolici, mi se va reproşa. Undeniable. Şi printre prelaţii altor religii. Si printre laici. Nu cred în perfecţiunea şi caracterul de fără pată al niciunei grupări umane.

De ce atâta vehemenţă împotriva enunţării unora (câtorva) dintre realizările cu care ne mândrim ca societate evoluată? Bunul simţ şi retrograda frică de Dumnezeu nu le include pe toate, şi pe multe altele neenunţate oficial?


O sursă.

Şi altă abordare.

Respectul

Dacă mă respecţi o dată, te respect şi eu tot o dată. Dacă nu mă respecţi o dată, eu nu te respect de cinci ori.
(George Becali, “Cugetări”, ediţia a XII-a)

Oamenii au inventat respectul ca să ascundă locul gol, unde ar trebui să fie iubirea.
(L. Tolstoi, “Ana Karenina”)


Din motive personale, mi s-a năzărit o încercare de obiectivare. Celor dragi, celor respectaţi, celor mai puţin respectaţi sau cunoscuţi – o invitaţie.

Pre-P.S. De încălzire.



Zaraza - Respect
Vezi mai multe video din Reclame »


Respectul de sine.
Pentru măsura acestuia e nevoie de un dram de obiectivitate, cât să îţi vezi propriile lacune şi (in)capacităţi.

Respectul de sine umflă supraapreciator, probabil din două argumente:

- fie ştii ce (nu) îţi poate pielea, dar asta e atât de intolerabil şi frustrant încât contraponderezi focusându-te pe alte grandioase calităţi
- fie chiar crezi în propria-ţi majestate, iar atunci eşti sincer faţă de tine însuţi când consideri că ai o groază de motive ca să meriţi o felie consistentă de respect din partea ta şi, ergo, a altora.

Mă respect pentru lucrurile pe care sunt în stare să le fac sau urmez în concordanţă cu valorile după care mă ghidez. Nu am pic de respect pentru propria persoană atunci când realizez o îndepărtare gravă de acestea, mascată sub machiajul autojustificării benevolente. Mă nerespect pentru micile sau marile demagogii, pentru conformismele în care nu cred, pentru diversele incapacităţi faţă de ceea ce mi-am propus.

Respect intenţiile bune, chiar dacă circumstanţele au făcut ca efortul să nu aibă niciun rezultat, respect smerenia şi oamenii care nu se iau în serios în mod extrem, respect iertarea şi prietenia şi încrederea şi seninătatea.


Respectul din partea altora.
Sau lipsa lui.

Are valoare doar cel venit din partea celor valoroşi pentru mine. Am apreciat respectul unui om de o condiţie socială nu foarte ridicată (dar de o admirabilă calitate umană), în schimb respectul (sau manifestarea lui exterioară) unor indivizi superiori din x. puncte de vedere mi-a fost indiferent.
Poate pentru că respectul e unul din puţinele daruri care trebuie câştigate, din partea celor pe care îi apreciezi. Respectul faţă de om ca creaţie divină e doar o cărămidă, e poate singurul respect care se datorează – iar asta nu omului în sine, ci Modelului de deasupra sa.. după care ceea ce urmează (dacă urmează) construieşti singur.


Cred că respectul din obligaţie, căruia te supui cu obedienţă pentru că aşa se face, e de un cu totul alt soi decât cel vecin cu admiraţia, care te face să scoţi pălăria în faţa omului, cel care stă la baza modelelor spirituale, de exemplu. Respect şi realizările pe care nu le-aş putea emula, dar dacă acestea nu mi se par demne de realizat, probaibl că acest gen de respect este cumva tot lipsit de substanţă, ergo un chimval răsunător.

Respectul din obligaţie. La fel de străin de ideea de valoare pe care o recunoşti, în faţa căreia te pleci, precum povestea reală de asta.

Ergo, “Dumneavoastră” poate fi semnul unui maxim şi subtil dispreţ (atunci când e impus tacit doar prin cutuma socială). O persoană în vârstă, doar pentru faptul că i s-au dat de Sus zile multe ca să treacă prin multe, nu are ab initio respectul meu valoric. Respect părul alb doar la nivelul bunului simţ. Valorile pe care le respectă, felul de a trăi fiecare zi – altceva nu.


Dânsa îmi inspiră ceva vecin cu nimicul prin faptul că face filme cu droaie de efecte speciale, pe grămezi de bani şi încasează premii şi adulaţii din aceste motive. O respect însă enorm pentru munca umanitară – pur şi simplu pentru că crede în ideea de umanitate. Dincolo de limita superioară de notorietate şi avere la care ar putea visa un muritor, mă obstinez (naiv, ar spune unii) să cred că altele sunt motivaţiile – şi pentru acestea am cel mai sincer şi smerit respect.



Cei pe care ii respecţi se regăsesc pe scara de valori în care crezi. Probabil Becali e respectabil pentru avere, faptul că „se descurcă” şi îi are pe toţi (?) la degetul mic, Iliescu pentru longevitate politică, Monica Tatoiu pentru afaceri (plus faptul că îl are drept model de viaţă pe acelaşi domn Iliescu). Pentru cei care admiră aceste realizări drept valori. Pentru mine sunt nule, deci nu resimt decât o urmă de respect care probabil e la graniţa cu bunul simţ datorat unuia mai experimentat, nimic mai mult.


Recent mi-a pus cineva problema dacă respect opera unui scriitor (exemplul era Florin Iaru) în condiţiile în care în unele texte face uz şi abuz de termeni (generalmente consideraţi) obsceni. Consider că nu, poţi alege în limbaj ca în multe alte situaţii. Ce ne facem însă cu un Creangă sau Eminescu şi ale lor diatribe şi alegeri lingvistice nedusepelabiserică. Cred că e o chestiune de opţiuni valorice personale, în final.

Funny Friday (For My Technology Freak, D.)

Când ţi se îmbârligă creierul prea tare, începi să-ţi pui şi singur bigudele la neuroni. Ca mine acum, căutând dude.

Tatăl

Miercuri.
Toamnă.
Cer înnorat.
Frig gri.


Încă o zi de viaţă.
Încă un anotimp de iubit pe cei iubiţi.
Cer împăturit.
Căldura din îmbrăţişare.


Diferenţe de interpretare. Un instrument de interpretat textul lumii.

Dăruit în mod special celui care ştie ce înseamnă să iubeşti un crocodil.

Leo and me.

(Ceva scris acum multe luni, al cărei timp s-a copt astăzi. Dacă merge cineva la conertul lui – să lase o urmă de aromă şi pe la poarta ametystiană.)





Splendidă, imprevizibilă şi mereu nouă, încredinţată orbeşte şi zâmbitoare pas cu pas, ca un dans. Ca iubirea.

„Dance Me To The End Of Love“


Îl iubesc cu iraţionalitate şi inconştienţă. Pentru că e un căutător, un om al drumului. O voce ca aroma de migdale amare, o durere care începe să zâmbească.


Fecioară introvertită, amestec de esenţe evreieşti şi vechi influenţe poloneze şi lituaniene, strămutat în anii 60 pe insula grecească a Hydrei. Împrietenit cu drogurile şi Prozacul – de care s-a despărţit. Pentru că îi afecta libidoul.

Călugăr, timp de şase ani, în cadrul ramurii Rinzai a budismului Zen, sub numele de Jikhan („tăcere“).

Idolului tinereţii sale i-a dedicat o piesă pe versurile acestuia, şi numele fiicei sale, Lorca Cohen.


"Take This Waltz" by Cohen & F.G.Lorca.


You worry that I will leave you.
I will not leave you.
Only strangers travel.
Owning everything,
I have nowhere to go.
(L. Cohen)



„I’m Your Man”



„If It Be Your Will”.. rugăciunea de tăcere


After listening to Mozart
we go around
with pianos
strapped to our backs.
(L. Cohen)



„Ain’t No Cure For Love”

If you don't become the ocean,
you'll be seasick
every day.
(L. Cohen)



„Closing Time”


Un articol frumos aici.

Dumnezeu predă la spital

E una din principalele Lui săli de curs. Dai examen, ţi se predă şi înveţi – toate simultan uneori. La unele întrebări răspunzi cu perplexitate sau gratitudine amuţită, la altele nu există răspuns uman. Timpul devine aur, oamenii nu mai au măşti, şi viaţa se citeşte în altă cheie.


Când „te iubesc” ia forma unui om care e lângă tine când e pur şi simplu greu
- sau când suni, în miez de noapte şi de disperare, câţiva oameni să îi rogi să doneze sânge a doua zi devreme, când ei acceptă, deşi le e frică, deşi au alte treburi şi probleme – există revanşă echitabilă în lumea asta?


Când se derulează live lângă tine scena clasică de film în care doctorul iese după minute bune de aşteptare şi (fără amabilitatea standard din filmele americane) anunţă pe doamna care abia aştepta să intre la soţul ei că (sorry) nu a găsit numărul de telefon în fişă pentru a îi anunţa că pacientul s-a stins aseară – unde cauţi telecomanda ca să muţi repede pe alt film?


Când lângă tine, la câţiva paşi, suferinţa pierde orice grad de comparaţie şi imaginaţie – nu e încă o dovadă a existenţei lui Dumnezeu? Nimic altceva nu explică atâta suferinţă, şi atâta putere.


Când vezi că a sta în picioare, a merge singur la baie sau a mânca şi altceva decât perfuzii devin ditamai hălcile de fericire – cum redefineşti „problemele” şi „nefecirea”?



Între costul exorbitant al unei vorbe bune către pacient (poate de aceea sunt aşa rare uneori) şi medicul care îţi refuză bancnota (pe care acum chiar vrei să o dai, fir-ar, măcar atât atât să poţi face) - „lasă, o să-ţi trebuiască pentru medicamente.”


între noaptea care pare cea mai grea, dormită iepureşte într-o rezervă, şi ziua în care o voce epuizată de 2 luni petrecute la uşa A.T.I. spune că nu îşi poate permite să piardă urma de speranţă (sau să semneze pentru deconectarea de la aparate, aşa cum i s-a sugerat finuţ), că merge mai departe cât i s-o da de Sus


între „am învăţat că pot merge mai departe mult timp după ce am spus că nu mai pot” şi „Doamne, nu-i da omului cât poate duce” (şi rămâi mut faţă de cât pot duce unii oameni)


între „e bine” care înseamnă „momentan am făcut tot ce se putea face” şi orice altă definiţie a situaţiei de „bine”


între câtă mizerie aduce „dezavantajul de a avea un corp” şi câtă indescriptibilă frumuseţe spirituală poate descoperi această mizerie


între realitate şi promisiunea în care începi să crezi orbeşte, pentru că, împotriva oricărei realităţi sau previziuni umane, te agăţi de o rugăciune, încercând să accepţi ceea ce vine de la El. Orice ar fi asta.
(E imposibil să explici în termeni umani unei mame al cărei copil de 6 ani e la A.T.I, sau altora, de ce „aşa a vrut Dumnezeu.” Poţi doar să crezi orbeşte că „gândurile mele nu sunt gândurile voastre.”)


Dumnezeu ne dă lecţii de umilinţă când intrăm pe poarta spitalului.
În orice postură intri, dar mai ales ca însoţitor/vizitator.
Pentru că eşti conştient şi le vezi pe toate, pentru că ţi se rupe balanţa cântarului de câtă suferinţă întâlneşti, câtă umanitate şi lipsă de umanitate respirând una lângă cealaltă, cât Dumnezeu şi câtă lipsă de El.
Pentru că eşti forţat să pui în faţa oglinzii acea realitate cu toate frustrările şi nemulţumirile tale, migrenele şi enervările cotidiene, şi câte altele.
Pentru că înţelegi cât de parşivi suntem deseori, câte promitem şi rugăm la disperare şi câte uităm după aceea.

Ne ratăm deseori starea de har din uitare.

*

Regret că nu am inaugurat toamna pe Ametyst cu ceva mai spumos sau eclatant. Mi-am promis că o să încerc câte ceva mai departe. În fond, tot ceea ce ni se întâmplă sunt lecţii pe care, dintr-o raţiune ce ne depăşeşte deocamdată, trebuie să le învăţăm.

Am vrut şi să mulţumesc unor oameni. Pentru vorbe şi întrebări, pentru vizite şi efort, pentru sângele donat, pentru benzina şi orele de somn consumate, pentru că m-au suportat, pentru mâinile pe după umeri şi pentru rugăciuni. Pentru toate modalităţile văzute şi nevăzute prin care Dumnezeu se arată uneori prin oameni.

Ciuf, Ori (şi Mihai, donatorul efectiv, mulţam Ciuf :) ), Marmo, Costi, Delia, Irina, Verbiaj… şi toţi ceilalţi.

"Joc"

De cei cu care împărtăşeşti strune şi acorduri lăuntrice comune te leagă uneori coincidenţe, şi îi regăseşti cine ştie unde, în ce loc, idee, dor, poveste, muzică, telepatie.

Am descoperit o mică dudă, în purul stil al autorului ei. Stilul, şi caracterul cu pricina, subsumate unui cuvânt cu înţeles uitat: frumos.

Verbiaj şi ale lui dude faine.

Reîntâlniri

Nu există coincidenţe.
Drumurile coincidenţelor m-au dus zilele acestea în nişte locuri despre care voi scrie curând, drumuri din cele pe care ţi le doreşti ani la rând, locuri despre care citeşti întâmplător în diferite părţi, cu care te întâlneşti ca şi cum te-ar chema la ele – şi într-o bună zi întâmplarea te duce acolo.

Din locul acesta se trage un om tare drag mie, maestrul meu de ani mulţi. O Doamnă, şi cărţile ei.

Teoria norilor

Alchimia dorinţei

Marea

Vă provoc.

Vă provoc să găsiţi numele unei opere artistice (A+B sau B+A) inspirată din realitate, o copleşitoare mostră, relativ recentă, de luptă cu viaţa. Rezolvarea - pe Ametyst, later.




A.
El – poate naşte un uragan într-un alt colţ de lume.
Ea, Doamna, purtându-i numele, citea cândva în fumul de desupra mării.


B.
În ochi de mare,
În marea din ochii ei,
Ca să găseşti comori ascunse
Trebuie să-naintezi în stilul Pike, sau Tuck.
Sau într-un număr: 101A, par example.


A+B
Din închisoarea cea fără de trup, plutirea lui se naşte dintr-un ochi – clipind tăcut. Iar libertatea unuia sfidează neputinţa celuilalt.

Tips: English, Google.

Textologii

Ce se sugerase ca imprimeuri pentru tricouri, pentru teambuilding. Şi şefu a zis nu. Pune-i-ar cineva sârmă-n nas, dop de plută ars în cafea şi superglue pe chelie.

Pentru cunoscători, dar şi pentru wild guess-eri: “Care credeţi că se potriveau pentru Aky?” (dezlegarea coming soon.)


BOSS = Do right, never remembers! Do wrong, never forgets!
*
Here I am! Now what are your other two wishes?
*
I’m not drinking anymore! THEN AGAIN… I’m not drinking any less!
*
I know what you’re thinking and you should be ashamed of yourself! (asta era iniţial prevăzută pentru Aky).
*
Today the (in)voices told me to clean all the guns…*
Warning! I have an attitude and I know how to use it!
*
Chaos + Panic + Disorder… My work here is done!
*
I’m an Office Manager! NOTHING scares me anymore!
*
I don’t have a license to kill… I have a learner’s permit!
*
I refuse to have a battle of wits with an unarmed person!
*
I’m desperately trying to figure out why kamikaze pilots wore helmets!
*
It’s always the quite ones!
*
Nobody knows what true happiness is until they get married… but then it’s too late!
*
So clever even I don't get me!


I may not be perfect but parts of me are pretty awesome!

I am not ignoring you, I just don’t give a shit!

Please don’t confuse me with someone who gives a shit!

I don’t suffer from insanity. I enjoy every minute of it!

Don’t piss me off! I’m running out of places to hide the bodies!

Available for parties!

I get enough exercise just pushin’ my luck!

Avoid hangovers! Stay drunk!

All men are animals, some just make better pets!

What time does the 10 o’clock meeting start?

Nice girls don’t get the corner office!

I am the only one that speaks your language!

The answer’s “NO!” What’s the question?

World’s GREATEST BOSS!

Simply because nobody disagrees with you doesn't mean you're brilliant! Maybe you're
the BOSS!

I’m not bossy! I just have better ideas!

As long as I have you to blame, I'll never be WRONG!
ME BOSS! YOU NOT!

BOSS = Do right, never remembers! Do wrong, never forgets!

I didn’t say it was your fault! I said I was going to blame it on you!
Stop staring at my chest!

GOT WATER? (white T-shirt is a must…)

The wetter the better!

I haven’t had my coffee yet, don’t make me kill you!

Coffee. Chocolate. Men. Some things are just better rich!

"Dancing". In jurul lumii.

"Poate fi vorba despre solidaritate într-o lume zbuciumată de conflicte. Poate fi despre bucuria de a trăi şi de a călători. Sau, la fel de bine, poate fi vorba doar despre un bărbat care dansează caraghios."

5 milioane de vizionări în 2 săptămâni.

De ce oare ?




Sursa.

Bonus:

Cheia. Cea de la munte, dar nu numai.

Un pământ, un cer, un drum între ele, şi o lume întreagă de minuni.

Zilnice.

Verbiaj, frumos, cinste cui îţi dă inspiraţie să inspiri şi pe alţii.


Din firul zilei.


"Bună ziua, doamna X?"
"Da."
"Poliţia Ilfov vă caută."
"?!?!"
"Avem un accident rutier, petrecut între un turc şi un polonez, şi nu se înţelege neam de neam cu ei, nici ei între ei.. avem nevoie de interpreţi pentru toate părţile."


***

"Ce ziceţi de nebunul ăla?"
"Care nebun?"
"Ăla de pe clădirea voastră."
"?!?!"
"Păi a fost ambulanţă, pompieri, sirene, televiziune jos, în faţa balcoanelor voastre.. a reuşit un beşiv să urce sus pe clădire şi ameninţa că se arunca.. voi unde pisici eraţi?"
"Păi.. a mers aerul condiţionat toata ziua.. ce să mai deschidem geamul.."


***

„Gagici, m-a luat radaru’ azi hihi“
„?!?!.. şi ce te râzi aşa? Cât ţi-a dat“
„Păi ieri a fost a treia şedinţă de şcoală de şoferi.. instructorul vorbea la mobil, eu am făcut o depăşire şi iaca m-am trezit într-a patra, cu 80 la oră pe Splai.“
„Şi poliţaiul...?!“
„Păi că ce s-a întâmplat. Am am zâmbit suav şi i-am zis că mi se pusese un cârcel la picior şi mi s-a blocat pe acceleraţie. L-a buşit râsul şi m-a lăsat să plec, cu recomandarea să am grijă la cârcei pe viitor.“

Vineri sau Dansul

O muzichie**, un zâmbet printre gene şi o promisiune. Că Venera poate da cea mai frumoasă din zilele ei astăzi.

Ca în fiecare zi de vineri, de altfel.


Împotriva mea însămi, dacă e nevoie, vorba unei mari Doamne, Olga Greceanu, pe care am descoperit-o astăzi.

„Ca să fii cu adevărat nefericit, trebuie să îţi dai singur consimţământul.”




"Melgio stasera."
Meglio adesso.



** P.S. The Last Dance al unei milonga este de obicei regala Cumparsita, care se dansează cu partenerul oficial sau dorit.


Un clasic.



Şi o reinterpretare în stil Maurice Bejart.

"Aleargă, spuse ţestoasa"

"Aleargă, spuse ţestoasa

îndrăzneşte, spuse laşul,
Am revenit, spuse cel care niciodată nu a plecat nicăieri,
Salvează-mă, spuse călăul, ştiu că a fost vina ta, spuse vinovatul.
Nu ţipa, spuse surdul,
Azi e Joi, spuse Marţi,
Iar tu nu îţi parfuma buzele cu vorbe de consolare.
Suspiciosul, fugitivul, cel mai întunecat dintre cei doi,
Ruda săracă a îndoielii,
Cel care niciodată nu se dezbracă dacă nu mă dezbrac şi eu,
Capriciosul, orgoliosul, celălalt, complicele, trădătorul.

Cu tine vorbesc, cu tine, cel care niciodată nu-mi urmezi sfaturile,
ţie îţi urlu, ţie, cel băgat sub pielea mea,
ţie îţi plâng, de cealaltă parte a oglinzii,
ţie, căruia nimic nu datorez,
mai mult decat impulsul care m-a impins aseară să sciru acest cântec.

Nu minţi, spuse mincinosul,
Baftă, spuse piaza rea.
Ocupă-te de sufletul tău, spuse grasul vânzător de carne,
Încearcă-mă, spuse otrava,
Iubeşte-mă aşa cum urăsc amanţii.

„Sufletul are şi el un schelet, iar oasele acestuia sunt amintirile.” (Milorad Pavic, „Dictionarul khazar.”)

Grecia.. leandrii mei...ce dacă desţeleneam şi noi unu, habibi?!?




Dincoace de lumea dezlănţuită, un alt timp şi spaţiu. Vorba lui Iorga.




Perspectiva găurii.




Grecii pun maimuţe la ferestre.




Iar când nu există maimuţe autohtone, le aducem noi două, din cele care fac flotări la miez de noapte (preferatele mele, de fapt).




Natural vs. Siliconat. No further questions.




Ză balgheriăn uei: nordul în dreapta.




Delta Dunării, Sf. Gheorghe.




De mult pustiu mă înverzisem.




Linişte..




... şi un colţ uitat de cer.

Bulgaria şi Grecia

Bulgaria.

Ţară UE. Invidiată pentru turiştii pe care au neruşinarea să îi fure prin calitatea serviciilor. Vecină şi pretenă. Îşi manifestă pretenia inclusiv prin faptul că îţi face, ca român, un mare serviciu: stârneşte un dor şocant de propria patrie.

Sofia

Un excelent remediu pentru antibucureştenismul care mă bântuie periodic. De la clădiri până la transportul în comun, tradiţia schimbării benzilor în trafic fără semnalizare, sens sau grijă faţă de ceilalţi, lungile bulevarde pietruite de tipul frânare-unfriendly, multitudinea buticurilor şi magazinelor inexistente, precum şi a rablelor ambulante pe străzi, şi câte alte delicii.
Cu tot respectul, dar poveştile nasoale ce le auziserăm înainte de plecare s-au confirmat.

- marcaje stradale mesmerizante: linia punctată în curbe în zonă de munte, unde ţi-ar trebui niţel instinct sinucigaş ca să te angajezi în depăşiri.

- indicatoare care arată, înainte de intersecţie, 214 km până la destinaţie, la intrarea în intersecţie 207 km, iar la ieşirea din intersecţie 214 km.

- hărţi stradale la care te zgâieşti minute în şir, până realizezi că nu sunt ilogice, ci doar au Nordul plasat în dreapta, unde restul mapamondului pune de regulă Estul.

- zone intens încărcate cu energie negativă din categoriile „'zgura” şi „băgări şi scoateri”, anume în preajma machetelor de maşini de poliţie, plasate ici-acolo în peisajul şoselelor, care funcţionează în două trepte:
1) #”¤%#, E belită, poliţia !! (frână cu scrâşnet)
2) !”#!”&/%¤#%¤#&!(%”¤#¤” !!! E de carton, zgura ei de maşină de poliţie….


Grecia

Numai de bine.

Cu câteva excepţii:

- au neruşinarea de a avea nişte autostrăzi mizerabile. „În comparaţie cu cele nemţeşti”, conform grecilor. Comparând cu orice altceva din viaţa reală, sunt neruşinat de bune-drepte-lungi-bine gândite.

- au nesimţirea de a-ţi aduce meniul comandat, indiferent că e o salată sau o musaca elaborată, în maxim 10 minute – pe ceas, cronometrat, chit că e Atena sau o localitate micuţă unde meniul (inexistent în engleză) îţi e prezentat într-un body language benevolent.

- au candoarea de a te privi sincer-siderat când soliciţi bonul la benzinărie. Sau când cauţi disperat, chiar şi în Paralia Katerini, un magazin unde poţi plăti cu card.
(Paralia = o Mamaia ceva mai răsărită, de evitat dacă virgulă cauţi altceva decât puzderie de români, „ciorbă de burtă ca la mama acasă" + "căutăm vânzătoare” şi „confecţii din piele la preţ de fabrică”).

- îi suspectez că nu înţeleg acelaşi lucru ca şi noi prin conceptul de „kilometru”. Când trece jumătate de oră cu 120 km/h de la indicatorul „Atena 40 km”, începi să te întrebi dacă nu cumva greţili ia Atena şi o tot mută mai încolo, ca să le admiri mai mult timp şoselele.

(P.S. .. treabă de care te convingi definitiv când, în condiţii de presiune teribilă în abdomenul inferior, te încrezi în indicatorul „OMV 1.5 km”, iar după două minute vizualizezi indicatorul nefericirii tale siderate: „OMV 2.5 km”, pentru ca la următoarea intesecţie să nu mai existe asolut nici un indicator care să-ţi lămurească încotro coada lui Hector e benzinăria aia, cu toaleta ei cu tot!!)

Mâncarea

Un vis. Dacă doi moftangii care în ţară mâncau cel mult o masă întreagă pe zi, au ajuns să savureze trei mese zilnice, fiecare cu măcar 1 ½ farfurii pline, fără să pună un gram pe ei, înseamnă că ne-am ratat naţionalitatea culinară.

Gagici

Ososo-nasolensis, în comparaţie cu bunăciunile pe care le văzui deunăzi de-a lungul a trei staţii de metrou autohtone.

Peisaj

Splendizi boscheţi roz de leandru răspândiţi peste tot, chiar şi de-a lungul a zeci de km de autostradă. M-a despărţit doar o mică fărâmă de conştiinţă a şoferului şi habibi-ului meu de desţelenirea unuia.

Atitudine fotbalistică

Discriminatoare. La un restaurant s-a închegat o discuţie despre (what else?!) fotbal. Habibi al meu a spus că ţine cu Steaua, iar eu cu Rapid (neadevărat, dar se cerea puţin spirit de frondă, hellas! prea se împrieteniseră băieţii). Ergo, chelnerul a venit cu o idee genială: „food to Steaua and bill to Rapid”.

Românii de la greţili

În Paralia Katerini – exact genul care mă face să vorbesc în engleză ca să nu se lipească de noi vreun guţăfanatic.

Altundeva – faini. În Salonic o blondă pe motocicletă ne-a bătut în geam la un stop pentru a ne spune că se bucură să vadă români şi a ne întreba dacă ne poate ajuta cu vreo informaţie. Poate şi pentru că văzuse că la noi în maşină unul (una) învârtea harta cu o viteză superioară celei cu care învârtea celălalt volanul.


Festivalul TangoCamp din Eretria, pe insula Evia – splendid. Iar Eretria – recomandabil oricând.


Breaking News.
Valoroase completari în Comments, din partea co-participantului.

Dreptul la replică

Regulamentul primit de la Dânsul se aprobă în totalitate, fără împotrivire, din partea Dânsei, pe perioada Campionatului European.


Cu următoarele amendamente:

1. A doua zi după terminarea Campionatului European Dânsa capătă puteri selectiv-discreţionare asupra maşinii de spălat, după principiul „ne rezervăm dreptul de a ne selecta clienţii”. Orice unitate care se solicită a fi spălată (2 ciorapi = 1 unitate, o cămaşă = 3 unităţi) se va achita printr-un gest de delicateţe-romantism-răsfăţ faţă de Dânsa, plătibil în maxim 48 ore de la spălarea unităţilor.
Dacă Dânsul nu învaţă să îşi spele singur unităţile devenite de nepurtat sau nu găseşte prin apropiere o spălătorie, există riscul de a fi invitat să doarmă pe preş.


2. Masa necesară pregătirii psihice a Dânsului pentru meci va fi asigurată în maxim 30 min înaintea începerii meciului. Pentru aceasta, toate ingredientele necesare bucătărisirii trebuie găsite de Dânsa pe masa din bucătărie când revine de la serviciu, pregătite şi aranjate, inclusiv condimentele în dozaj precis.


3. După terminarea CE Dânsa îşi rezervă dreptul de a anunţa brusc/ anula fără preaviz dispoziţiile romantice care o bântuie, iar Dânsul va trebui să se conformeze. În timpul CE, ca semn de acceptare supusă şi recunoscătoare a interdicţiei de a purta „oricărui articol de îmbrăcăminte care ar putea trezi Dânsului porniri sau dorinţe de perpetuare”, Dânsa va realiza toate activităţile domestice prescrise în ţinuta Evei – cu cel mult o pereche de cercei sau o brăţară - dacă Dânsul o permite, desigur.


4. Echipamentul de „2 x N+3 băuturi” se acceptă de către Dânsa pentru Dânsul şi orice invitaţi ai acestuia. Accesul spre baie este însă posibil să fie obstrucţionat iremediabil (pe durata CE) prin introducerea unei yale cu cheie unică (aflată, desigur, la Dânsa). În cazul în care există solicitări, accesul poate fi totuşi permis prin renunţarea de către solicitant la câte 2 beri pentru fiecare accesare.


5. Dânsa va efectua în tăcere ab-so-lu-tă toate treburile domestice sau personale ce i s-au permis a efectua. Cum nu se specifică nimic despre vreo manifestare vizuală, pe lângă preumblarea în costumul Evei prin preajma Dânsului şi a invitaţilor acestuia, Dânsa va putea afişa pe uşa de la sufragerie/living şi de la toaletă inscripţii cu texte de genul: „bere gratis, mici şi chipsuri oricărui instigator la bruierea meciului”, „masaj gratuit oricărui voluntar dispus să renunţe la 30 min din meci”.


6. Berea, whisky-ul şi celelalte băuturi se vor afla lângă fotoliu, conform solicitărilor. Dânşii nu au însă dreptul de a se plânge ulterior de dureri abdominale sau cufureală, datorate în mod cert (dar de nedovedit) plutei arse şi celorlalte prafuri strecurate de Dânsa în sus-menţionatele băuturi. Dânsa este obligată să arate mărinimia de a deschide accesul la toaletă oricărui doritor care va implora mai mult de 5 minute – după cronometrarea acestora, desigur.


7. După terminarea CE se interzice Dânsului a se întâlni cu Dânsa (sau a îi adresa vreun cuvânt, chiar şi în interiorul incintei domestice) fără un buchet de flori, un trandafir sau/şi un cadou. Perioada de restricţie se poate prelungi până la o lună, în cazul în care Dânsa consideră că florile şi darurile nu au fost făcute cu P. (Proprie Iniţiativă)


8. Conversaţiile telefonice nu sunt permise nici din partea Dânsului către Dânsa, pentru solicitarea, de ex, a cheii de la baie (a se vedea regula nr. 4). Dânsa va avea grijă să plece eventual la o vecină şi să uite grijulie telefonul acasă.


9. Atât pe durata CE cât şi o lună după încheierea acestuia sunt interzise pentru Dânsul întrebări de genul: „iubi, ce faci cu cureaua aia în mână şi privirea asta fioroasa?”, „pisi, cumva ai pus trei linguri de sare în plus în mâncare?”, „am voie să ies cu băieţii peste trei weekenduri?”. În plus, se interzice orice privire mai lungă de 2,5 secunde la adresa oricărei reprezentante a sexului frumos, care arată de la decent în sus, pe toată durata CE şi 2 săptămâni după încheierea acestuia. Orice abatere este pasibilă de o pedeapsă discreţionară din partea Dânsei.


10. Dânsa va lua cu siguranţă măsuri pentru informarea şi cooptarea la contraofensivă a tuturor persoanelor feminine accesibile.




… neah : ) Campionat plăcut, băieţi. E mai fun să fii cuminte şi să-ţi iei revanşa altfel, pe muţeşte. Eu voi încerca să îmi exprim eventuala indignare doar print-un număr încă necunoscut de ceva ce place mult Domnului meu.

Macii sunt de vină

Jumătate de portocală (hispanică) plus jumătate de rodie (grecească) rodesc un zâmbet?

Dar un zâmbet minus o muşcătură, cât dă – cât primeşte şi cât rămâne? Şi restul de la împărţirea iertărilor pe care le-ai dat, la cele pe care le-ai primit, cât face?

Unu şi cu unu fac trei. Acest al treilea e cel mai fragil şi preţios, şi trebuie hrănit cu câte o jumătate din fiecare „unu” iniţial, picătură cu picătură, azi cu o respiraţie, mâine cu o fărâmă de încredere, poimâine noapte cu boabe de soare… până toate adunările şi scăderile dau Unu, şi când, ca să zâmbeşti, ceri frumos, cu împrumut, buza celuilalt.

Lipsa unui gol e un preaplin? Dar golul de ce atârnă greu?

Un cuvânt care vrea să nu mai ne-poată să se spună – e ceva încă necopt sau ceva mustit de copt? Oricum, istoria arată că asta e o afecţiune cronică, intratabilă, dar vindecabilă.

Dacă mă războiesc cu mine, ca să nu mă războiesc cu tine – în caz că ies învingător, merit un pahar cu suc de mere?
Şi dacă vin şi pansez rănile ambilor combatanţi, când e război între tu şi tine – după trei zile de mâncat suc de urdă (pedeapsa pentru înaltă trădare), mă ierţi?

Dacă, atunci când am un puric, te rog să stai cuminte şi te scarpin cu seriozitate şi simţ de răspundere – cam ce viteză pe oră crezi că va avea puricele fugitiv?


Un buchet de maci pe care mi l-am luat în secret din partea ta - se poate număra printre faptele tale bune?







P.S.
O poezie a lui Nichita din 1964..
Modalitatea de interacţiune cu copacul în dendroterapie :D
Ceea ce este mai puternic decât orice pas sau secvenţă, în tango (Ney Melo)..
Antinevralgicul universal... ?

The Embrace

De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
Din visare mă aflasem
Vino tu cu tine toată
Ca să-ntruchipăm o roată
Vino tu fără de tine
Ca să fiu cu mine, mine
O răsai, răsai, răsai
Pe infernul meu, un rai
O rămâi, rămâi, rămâi
Palma bate-mi-o în cui
Pe crucea de carne
Când lumea adoarme.


Ţie, cel mai drag din toate rugurile aprinse, piatră peste care au trecut multe pâraie – şi, în curând, trei rotiri complete ale soarelui-, cel mai fidel şi cel mai trădător, una din acele rare întâlniri.

Culori (3) sau războiul sexelor

Din seria “cărăzimiu stins”?! aşa ceva nu există, pisi!!

Nu vedem aceleaşi culori, nu bântuim prin acelaşi oraş. Bucureşti Colors.

(Şi totuşi.)

Je suis amoureuse

M-am amorezat.. iremediabil.. după multă vreme fără asemenea pasiuni… greu de ghicit ce ne leagă..

Tovarăşi, nu vă impacientaţi. Amoru-mi e licit.

Şi îl cheamă Theodore :)



P.S.

V+G+R = Killjoy (oftat lăcrimos din rărunchi, privire printre gene)

...
".. are you awake?.. can.. I sleep with you?..:D"

Culori (repriza 2)

Răspunsurile Deroudului, şi contraofensiva personală.

Maro havan
Patanie: esti negru de meserie si te trezesti dupa o noapte wild, din care iti aduci aminte doar ca soarele a apus, in mod straniu, inspre vest. Langa patul gri zmotocel, ce se afla in jurul tau, gasesti una bucata negresa, relativ rotunda, cu un trabuc maro havan, dolofan, in - gura. Daca inca nu intelegi problemele existentiale la care ar trebui sa cugeti, iti reamintesc faptul ca esti de culoarea maro havan, dragul meu.

Dumneata ai instinct de conservare?.. Întreb aşa, fără motiv.

Roşu tiţian
… sau Tizian, hehe.
Si ca tot veni vorba despre culori denumite dupa marii artisti care le-au dat nastere - sa nu uitam tricourile Negru Salam, cu “de Puta Madre” pe spate. Pardon, pe la spate.

Ba tiŢian, termenul face parte din brandul fufelnic caracteristic codanelor vopsite în astă culoare.

Din seria „..după autori celebri”: cum ai defini culoarea scrisului de pe acest tricou?



Somon
Nu obiectez asupra culorii trendy, intrucat performantele noastre cromatice sunt subiectul disputei. Dar ca peste de lux? Faliment??! T’es naive, voyons… Un peste de lux este jenant de profitabil.

Dacă demoazelă-ta pohteşte de 4 ori pe săptămână să pape, par example, somon gătit după ultimele trenduri în materie..

Roz stins
O bere si de la mine celui care va aduce dovezi irefutabile (sau re-futabile) despre existenta acestei culori. Gentile, pantofii si bijuurile nu se considera dovezi, decat daca li se da foc si se fotografiaza dupa ce sunt stinse, si inainte, pentru a proba 1) ca erau roz si 2) ca acum sunt stinse.

Pregăteşte berea. Baxul.
N.B. Un fost cearşaf alb, mâzgălit la spălat într-o nuanţă de roz indefinibilă, nu se pune ca probă.

Corai
(Un fel de portocaliu mai cochet şi cu bun simţ.)
… decat mine, desigur. Pfff… !! Poi sa-i ceri lu’ Corai asta inghetata si plimbare prin parc data viitoare!
Eu o sa stau acasa, si o sa studiez imperecherea intre portocali (ca mine) si portocale. Da, stiu, sunt un porcocal. Raraito!

În comunism pentru mult mai puţin decât un atentat împotriva autorităţilor se putea face puşcărie. O cură de asimilare a Corai-ului nu ţi-ar strica, bag seamă.
În privinţa portocaliului, cea mai diafană nuanţă e cea a unor kilograme de portocale nu foarte coapte (n.r. tari), aruncate cu aplomb pe un perete alb sau un parbriz imaculat. Nuanţe rafinate au şi aşa-numitele BLOOD oranges.

Cafea cu lapte
Depinde desigur si de destinatie. Daca bunaoara, este “cafea si breakfast aduse la pat, Pisi” nici macar nu se cheama sclavagism, ci dresaj. Poate insa sa fie cafea destinata unei transformari moderniste, pe furis, a unei rochii culoarea ierbii intr-o rochie culoarea zgurii. Ma-sii. C-asa-i in tenis.

Câtă dezinformare.. Dresajul cu lesă lungă se numeşte fericire pământească.
Şi-apoi – un bărbat nu are niciodată atâtea cămăşi pe câte hăinuţe are o doamnă, aşa încât redecorarea tuturor cămăşilor lui cu adieri de ojă, mascara rezistent la apă (găseşti în dicţionar), suc de coacăze, etc, va fi cu siguranţă o dramă cromatică mult mai mare decât în cazul câtorva rochii (din zecile existente), redecorate de o mână criminală.
Şi pentru bluff-ul de la fileu: dovada cum că poţi identifica numita culoare „a ierbii”?..

Grej
(Un beige care a băut bere după vin în seara precedentă.)
O rectificare : acesta este “grej bleah”. Exista si “grej miorlau” - asa este pisica mea - atasez poza drept dovada…

De regulă, dacă te muşcă ceva, probabilitatea cea mai mare e să fi fost ceva de sex feminin. Iar dacă respectiva entitate are de regulă ochii gri-verziu, în momentul dinaintea muşcăturii cromatica se schimbă cu siguranţă în „grej”.

Verde petrol
E… Costello, Costello … Ti facio o propunere pe cari non poi refuzare… Va fa’n (beeeeep). Io am instalatto artileria anti-vrabie. Tutto che vola peste la mia machina (il nuovo Opel Maranello Miocardo Firfirello) si facia materiallo per gli perne, subito.

Va fanciulla..suave fanciulla? Artileria dumitale anti-vrabie te protejează şi de culoarea gălbui-alb murdar a ouălor răsclocite ajunse pur în-tâm-plă-tor pe maşină? O nuanţă şi mai rafinată se obţine prin amestecarea omletei respective cu niţică… da las că te prinzi tu.

Vişină putredă
(Nuanţa cămăşii tale albe (după o tentativă eşuată de albire), în urma proximei frâne intenţionat-bruşte pe care o vei pune din pură plăcere, spre ofuscarea următorului şofer idiot care te-o călca pe bătături. Modalităţile de producere a acestei nuanţe - încă nedezvăluite, dar cu siguranţă multiple.)
(Orice asemănare cu o ameninţare în public este complet intenţionată şi intră sub incidenţa clasicului „ţi-am zis io!. nu m-ai ascultat!..”)

Eh, daca nu e cu sambure…

Evident că fără sâmburi. Aceştia se strâng grijuliu şi se utilizează la fosta puşcă cu aer comprimat (actuala „cu sâmburi”). Rezultatul poate fi o paletă cromatică generoasă de nuanţe violet-vineţii sau maroniu-opalescente, în funcţie de tipul de ţesut sau ţesătură ţintită.

Azuriu
Posibil sa fie corect, insa e de retinut ca eu inca dorm, si sunt fericit, in vis, iar realizarea realitatii crude se face de catre colega (sau colegele) din pat. Admit totusi ca exista posibilitatea ca azuriul din visul meu sa se transforme in final in maro havan …

Recomand perfuzii constante cu somnifer. Da şi când te-oi trezi… :D

Prăzuliu
Sincer, nu mi se pare. Este o culoare neaosa olteneasca. Acuma, la ce nivel de imperialism ati ajuns, (fufelor), imi imaginez ca vi se strepezeste retina sensibila si la sarmaliu, si la black-zaibar, si la jaune-mamaligue. Sta-v-ar lentila de contact pe ochi!!!

Mămăliga proaspăt turnată din greşeală pe mâna „colegului”?

Indigo
E, las’ Marghioalo, ca blondele mele stie ca pentru ele ma incaier cu oricine… Doar sa pupe ele si trece. Ca atare, o sa beau in cinstea ta o sticla de vodca, pe care am ascuns-o in acvariu, numa numa sa pot si eu dormi cilivizat cu tine-n pat far’ sa ma spariu. Hic! ptiu, Sic!

Vodcă, hai? Preşul e în zăpadă, totuşi.

Culoarea fildeşului
(Ceva cam ca culoarea untului, dar totuşi nu alb murdar, şi nici beige pal. Trebuie o schemă.)
Ba nu, nu trebuie. Deschizi gura si te uiti in oglinda. Ala e fildesul. Unele animale sunt vanate pentru el. Zi mersi.

Uitasem două culori. Verzuliu-crocodil şi alb-colţ mârâit de tigroaică.

Banan (Variantă: roz-banan)
… sau mangaierea unui material roz, finut imblanit, cu o banana tanara si viguroasa… de unde si numele “roz-banan”…

Foarte rafinată este şi nuanţa de banan-bătut.

Turcoaz
Nu, chiar imi propusesem sa fac misto de fufa proasta de la Cellini - care s-a uitat la noi, cand ni l-a aratat, ca si cum facea asta doar pentru ca scrie in job description-ul ei, dar nu-si imagina altfel ca am avea finetea (si desigur banii) pentru a aprecia ceva atat de sublim. M-am gandit sa trec in fiecare zi pe acolo, sa cer sa vad colierul si sa intreb politicos cat mai e. “Ah, tot 14.600RON? Da… Ma scuzati, cat inseamna asta in Euro? Dar in Lire Sterline - nu va deranjez nu? - atata doar ca am mai multe conturi in valute si n-as vrea sa intru in vreun depozit de investitie pentru un maruntis de-asta… Dar n-aveti cumva modelul asta si cu turcoaze rosii? Haideti domnisoara, lucrati la Cellini si nu stiti ce-s alea? Din Groenlanda, acolo sunt minele de turcoaze rosii, langa ecuator - foarte rare si scumpe, fiindca e periculos, cum te apleci sa ridici turcoazul, sare crocodilul pitic de Groenlanda si te musca de fund.”

Oricât ai fi de muiere, trebuie să admiţi că dacă barbatu dumitale, oricât de Bill Gates ar fi, ar da o asemenea sumă pe o dudădintr-aceea,e suspectabil fie de implozie a sinapselor, fie de o mega trădare blond-nisipie – doar o culpă enormă poate justifica o asemenea cheltuială dementă.

Culoarea vântului turbat
Varietate cromatică, musai de recunoscut în privirea unei cocoane. Joacă rolul focului de avertisment sau al tocului tras în fluierul piciorului pe sub masă.
… sau culoarea gandului iute, care-ti fluiera una inapoi, tot pe sub masa, de-ti vine sa te trombonesti pe tine si ti se incruciseaza ochii peste nasul inverzit brusc.

Cer scuze. Pesemne stimatul domn nu a avut încă plăcerea de a experimenta o asemenea mostră de picior pe sub masă. Ştiu pe cineva care va fi extrem de încântată şi voluntară în a vă rezolva problema, eficient şi iremediabil.
________________________________________

N. Red. La atacurile subliminale referitor la blondul nisipiu ambasada decide să nu răspundă – verbal.

Culori

Domnul Deroude a luat viteaz torţa luptei în mână şi decis să rupă tăcerea asupra unui subiect tabu: cromatica, în viziune feminină şi masculină.

Ce Doamnă adevărata nu s-a confruntat vreodată cu incapacitatea bărbaţilor de a vedea lumea în mai mult de "16 culori standard"? Bleu nu e turcoaz şi nici albastru electric, iar despre nuanţele de roşu şi roz s-ar putea scrie biblioteci întregi. Dar ei n-are organ de simţ pentru asemenea fineţuri.


În spiritul aceleiaşi lupte de clasă, mai întâi o citare adnotată a culorilor ridicate la fileu:


"Jaune pipi : culoarea unui pantalon alb langa un catel; 5-10 minute
Gri zmotocel : camasa alba, pat de dimensiuni generoase, partener(a); minim 30 minute

Bancheta din spate, bătaia lanternei cu aromă de amendă de pe cămaşa lui înţepenită în zbor deasupra capului, pot genera acest efect cromatic.

Vert l’herbe de la vache : dupa cum spune si numele, este culoarea pe care o capata turul pantalonilor unei vaci care se aseaza pe iarba (fresh) si se fatzaie razand ca fraiera.
.. şi a pantalonilor fraierului în braţele căruia se aşează toanta ulterior.

Roz pipitz : ultimul racnet; de fapt asa se si recunoaste in natura - se ia o pipitza si se plimba (de zgarda) prin fata vitrinei; la aceasta culoare, racneste entuziasmata (si adesea pentru ultima oara).
Modalitatea ineluctabilă şi ireversibilă de ucidere instant a mai multor bărbaţi simultan.

Rosso Mermelello : se regaseste pe Loganuri tunate cu marca Fellari in fata si Porche in spate.

Mauveige : o cravata mov si o salata de ton cu sos de mustar; 20 minute, plus eforturile ulterioare

Olive (varianta oaie) : un … hehe … fel de negru
„Pisi, dragule, ai făcut-o de măslină, trebuie să vorbim..”.. nu sună rău..

Maimutziu deschis : culoare postmoderna - o rodie malaiatza care pica din pom, vazuta de dedesubt de o maimutza care o priveste bleaga, cu gura deschisa (pentru maimutziu inchis, maimutza inchide gura)
Deci fără atac la persoane!
Complet nelegat de subiect: cele două perechi de pantofi pe care le-am au tocuri de 7.5, respectiv 8 cm, ascuţite şi metalice.

Fugariu “maidanaise” : o culoare saltareata, excelenta pentru conditia fizica, de natura sa provoace rapid arderi de calorii intense

Cenusiu jigarel : culoarea tipica a zapezii albe, imaculate
Culoarea unui tricou (iniţial) gri, pe care în mod intenţionat pasagerul din dreapta a turnat nişte iaurt. Caz real.

Sobolaniu “tu es foutu“ : o culoare specifica de ten
Ten feminin, desigur. Tenul masculin poate ajunge doar la nuanţa spălăcită de pământiu-iubi-ce-faci-cu-fălăleţul-ăla-în-mână?!

Green Mooch : culoare pentru lucruri care se atarna in nas, in Marea Britanie."


Dacă nu poţi con/(în)vinge duşmanul de clasă, zăpăceşte-l. Cu promisiunea de a face cinste cu aspacardinul şi palmele de trezire din leşin, cu smerită parşivenie îndrăznesc să prezint o mică informare şi asupra altor realităţi îndeobşte ignorate.

Maro havan
Culoare sexy, a dolofanului trabuc susţinut alene de buzele unei negrese dodoloaţe, despre care te temi că-ţi va reaminti live celebra păţanie.

Roşu tiţian
Culoarea părului unei cucoane de care şi-a bătut joc un her stailist.

Somon
În ipostaza de peşte de lux sau culoare trendy, deopotrivă semn distinctiv al bărbatului condus de consoartă spre faliment.

Roz stins
Nuanţă belea, fără drept de existenţă din perspectivă masculină. Generează irascibilitate atunci când reclamă musai genţile, pantofii şi bijuurile cele mai golitoare de conturi.
(O bere celui care va aduce dovezi irefutabile despre existenţa unui hominid masculin care să recunoască şi mai ales agreeze această culoare.)

Corai
Un fel de portocaliu mai cochet şi cu bun simţ.

Cafea cu lapte
Culoarea înrobirii. Prima cafea cu lapte adusă la pat marchează începutul sclavagismului şi deschide drumul spre transferul subtil de la „maşina mea” spre „maşina şi conturile noastre, Pisi”.

Grej
Un beige care a băut bere după vin în seara precedentă.

Blond nisipiu
Principala sursă mondială de producere a verdelui acid.

Verde acid
Culoarea ultimei priviri pe care o vede un Ghiţă, după ingerarea ingenuă a plutei arse strecurate subtil în băutură şi înainte de a realiza (în goana disperată spre toaletă) legătura dintre numita privire verde acid şi propria-i infam-nevinovată privire de mai devreme către blondul nisipiu de la masa alăturată.

Verde petrol
Culoarea banilor şi a bunăstării. În fapt a căcărezei de vrabie de pe cămaşa mumos călcată pentru board-ul de la prânz, însemn distinctiv al baftei care va sugera şefului (dacă e un om simţit) să se simtă de-o mărire sau primă.

Vişină putredă
Nuanţa cămăşii tale albe, dragul meu (după o tentativă eşuată de albire), în urma proximei frâne intenţionat-bruşte pe care o vei pune din pură plăcere, spre ofuscarea următorului şofer idiot care te-o călca pe bătături. Modalităţile de producere a acestei nuanţe - încă nedezvăluite, dar cu siguranţă multiple.
(Orice asemănare cu o ameninţare în public este complet intenţionată şi intră sub incidenţa clasicului „ţi-am zis io!.. nu m-ai ascultat!..”)

Azuriu
Nuanţa splendidului cer senin de vară, în timpul visului în care, fericit, găseşti în sfârşit un boschet în plin deşert, spre alinarea ofului tău presant de după trei beri.
Erată: Culoarea există doar în acea parte a visului în care încă nu ai realizat că boschetul uşurării tale e un vis, iar realitatea crudă e patul – moment în care azuriul se transformă în nuanţa bleuăleuşivaidemine.

Prăzuliu
Instrument de strepezire a retinei, culoare pisicoasă şi fufelnică.

Indigo
Dovada clară, carnală şi de neascuns (că e pe ochi) a faptului că ai comis-o cu ceva în seara precedentă şi, după tigaia aterizată în cap, ai mai şi dormit pe preş, „învelit cu fata de la pagina 5”, pentru a cita un clasic în viaţă.

Culoarea fildeşului
Ceva cam ca culoarea untului, dar totuşi nu alb murdar, şi nici beige pal. Trebuie o schemă.

Banan (Variantă: roz-banan)
Culoare păgână, indescifrabilă şi uşor odioasă. În acest caz, până la lămurirea provenienţei adevărate, aprob că este o nuanţă care se poate obţine şi prin mângâierea unui material alb cu o banană trecută de prima tinereţe.

Turcoaz
Culoare normală, recognoscibilă chiar şi de către bărbaţi, todo bien. Mai puţin preţul colierului de turcoaze s-i-m-p-l-e, fără niciun chil de platină pe lângă, jur, în valoare de 146 milioane lei vechi, la Cellini din Mall, 'ca-ţi-aş !!

Culoarea vântului turbat
Varietate cromatică, musai de recunoscut în privirea unei cocoane. Joacă rolul focului de avertisment sau al tocului tras în fluierul piciorului pe sub masă.


Pentru cei cu nervi tari, care vor să înţeleagă mai bine lumea feminină din jurul lor, există un mic-mic compendiu de specialitate.

Rencontres

O nucă

Dacă ţi-aş vorbi despre pânze, cuie, lemne şi un năvod,
Ai înţelege povestea valurilor?

Dacă te-aş întreba ce oră e
Ai putea să-mi descrii cadranul care pulsează
şi să-mi dai întâlnire la fiecare al 13-lea fir de argint
care mângâie timpul?

Dacă mi-ar fi dor de soare,
Ai şti să furi miezul de noapte din marea gri-învolburată
Ca să desenezi cu negrul lui un zâmbet pe un colţ de palmă?

Argint lunar în priviri şi nisip în glas să am,
Obraz de fulger şi lumină de gheaţă.
Ar putea fi semnele unei muşcături de lup.
Sau a unei hemografii.
Asta mi-a dezvăluit-o Nichita.
(dupa ce mi-a spus să nu care cumva să am dreptate).


Tu ştiai că poţi naşte o galaxie doar cu privirea-buzele-palmele,
Că dimineaţa e pur şi simplu o noapte care zâmbeşte
Şi că tăcerile zgomotoasele au un fir de mătase ascuns printre falduri?..

Marţi pe după-amiază

ceva vechi




ceva nou

Marţi

"A fi viu înseamnă a avea simţul umorului, a avea o profundă calitate de a iubi şi de a te juca în voie."

Cam tot ce tebuie.

Ploaia are o migrenă, de-asta comunică confuz.

Ploaia care vorbeşte.

Ploaia care tace.

Ploaia care cântă.


P.S. La sugestia nu pentru prima dată înţeleaptă a venerabilului Dede, încă o ploaie nebună şi una de semi-cuminţire.

Spune-mi

"Mai târziu am aflat etimologia cuvântului maladie. Termenul venea de la mal a dire. Bolnavul este cel căruia îi este greu să spună un anumit lucru. Corpul său îl spune în locul acestuia sub forma unei boli. Era o idee fascinantă, prin care se subînţelegea că, dacă ai reuşi să spui lucrul respectiv, nu ai mai suferi."

Amelie Nothomb, "Biografia foamei"

Duhul de dincolo de zare

Povestea unor zile şi gânduri.




Focul întăreşte întotdeauna ceea ce nu poate distruge.

Datoria este ceea ce aşteptăm de la alţii.

Omul se preface cel mai mult atunci când vorbeşte cu el însuşi, oferă-i o mască şi îţi va spune adevărul.

Experienţa este numele pe care îl dau toţi greşelilor pe care le fac.

Suntem cu toţii în noroi, dar unii privesc la stele.

Un pesimist este cineva care, atunci când trebuie să aleagă între două rele, le alege pe amândouă.

Fiecare sfânt are un trecut şi fiecare păcătos are un viitor.
Oscar Wilde



Înjuratul este o supapă de siguranţă prin care nervii bărbatului se descarcă sub formă de aburi inofensivi.

Belele altora sunt întotdeauna hazlii.

Mi-ai cerut sfatul şi eu ţi l-am dat. Care dintre noi a fost idiotul cel mai mare - n-are rost să discutăm.

Jerome K. Jerome


Spune adevărul, şi atunci nu va trebui să mai ţii minte nimic.

Conopida nu este nimic altceva decât varză cu studii superioare.
(asta doar pentru că mi-e poftă)
Omul este singurul animal care roşeşte, ori ar fi potrivit să o facă.

Orice generalizare este falsă...inclusiv aceasta.

Buna creştere constă în a ascunde cât de multe gândim despre noi şi cât de puţin ne gândim la celălalt.

Rasa umană are o singură armă cu adevărat eficientă şi aceasta este râsul.

Este nevoie de duşmanul tău şi de prietenul tău, împreună, ca să-ţi zdrobească inima: primul, pentru a te calomnia, al doilea, pentru a veni să ţi-o spună.

Tunetul e foarte impresionant, dar treaba o face trăsnetul.

Mark Twain

?

Ce caut eu?



Ce cauţi tu?


sau

Ai grijă ce cauţi, că poate găseşti.

„When I am an old woman I shall wear purple, With a red hat that doesn't go and doesn't suit me.”

Ode to the Red Hat Society

A poet put it very well. She said when she was older,
She wouldn't be so meek and mild. She threatened to get bolder.
She'd put a red hat on her head, and purple on her shoulder.
She'd make her life a warmer place, her golden years much golder.

We read that poem, all of us, and grasp what she is saying.
We do not need to sit and knit, although we all are graying.
We think about what we can do. Our plans we have been laying.
Instead of working all the time, we'll be out somewhere playing.

We take her colors to our hearts, and then we all go shopping,
for purple clothes and hats of red, with giant brims a-flopping.
We're tired of working all the time, and staying home and mopping,
We order pies and chocolate fudge, and rich desserts with topping.

We crown ourselves as duchesses and countesses and queens.
We prove that playing dress-up isn't just for Halloween.
We drape ourselves in jewels, feathers, boas and sateen.
We see ourselves on television and in magazines.

We laugh, we cry, we hug a lot. We keep each other strong.
When one of us goes out for fun, the rest all go along.
We gad about, we lunch and munch, in one big happy throng.
We've found the place where we fit in, the place we all belong.


Închin de pe acum o cupă de hidromel în cinstea Red Hat Society, rugând venerabilele zgubilitice să-mi păstreze locul pentru când voi fi eligibilă.

Le urez încă de astăzi, întrucât mâine amicul Al m-a invitat la un cocktail în cerc restrâns. Ca să nu îl refuz şi să mă cadorisească cu an offer I cannot refuse, l-am anticipat puţin pe Plushenko, rugându-l să ne vedem totuşi astăzi.
(Flo, să trăieşti)


Honey, my dear Ciuf :D, dacă Plushy nu-mi oferă cel puţin aşa ceva în privat..



..mă întorc spăşită la tine..