Altfel de poveste

Aky îngheţat şi obosit, poate nu doar fizic. Aky nezâmbitor cu gura până la urechi, deşi nu e trist, ba dimpotrivă. Aky fu de două ori prin spitale azi, o dată pentru sine (ceva minor) şi o dată pentru cineva drag, care a păţit o căzătură la patinoar şi a trebuit convinsă că ia bătaie dacă nu se lasă dusă la Urgenţă, cu lăbuţa superioară umflată cu tot.

E crâncen la Urgenţă.. Când nu te orbeşte vreo suferinţă proprie, te cutremură până în străfund atâta umanitate suferindă. Cu ani în urmă am mers o vreme la nişte controale la Fundeni. Chiar şi numai locul mă înfiora, mă apăsa zile în şir, îmi tăia optimismul şi zâmbetul. Atunci am avut noroc de un doctor pe care îl binecuvântez şi azi. Omul zâmbea, îşi făcea treaba şi stătea apoi cu mine la o ţigară - fără nici o şpagă, complet gratis, inclusiv zâmbetul şi vorba de îmbărbătare, în puţinul tmp cât avea să-mi acorde. Plecam senin şi vesel din locul acela de coşmar.

La urgenţă azi am fost cu pretena suferindă şi cu un amic. Cât am aşteptat pe la diverse uşi a fost un râs, o glumă şi o bună dispoziţie total şocante pentru locul în care ne aflam (cineva m-a făcut "Moş Crăciun", pretenii mei au spus că semăn cu un ţestos..). Dar a funcţionat: viruşii mentali ai panicii nu s-au mai executat şi toţi trei am plecat senini şi destul de voioşi (şi cu mâna declarată ne-ruptă, vivat). Mi-am reamintit de minunea de om de la Fundeni în contextul în care am realizat ce mult, ce Enorm înseamnă un om, chiar şi unul singur, care să nu te lase să cazi, sau să te ridice de jos, în orice formă ar face-o. Nu ştiu dacă chiar acest efect l-a avut prezenţa akyeană asupra lăbuţei suferinde, n-a fost aşa important Aky în context. Dar să şed acolo şi să nu las demonul fricii şi al pleoştelii să-şi facă numărul a însemnat pentru Aky să-şi amintească de dăţile când alţii au făcu acelaşi lucru. Dăţile când Aky a fost rău (nu în sensul de nărav.. pe acela îl are bine înşurubat) şi a învăţat că Dumnezeu face uneori minuni prin nişte simpli oameni care dau o vorbă bună, senină, întăritoare la vreme de negură şi furtună, o simplă îmbrăţişare din aceea de-ţi trosneşte coastele, când te simţi mai fără stea şi înger.

Există o persoană care a fost un înger în vreme de neguri. Drumurile ni s-au separat, din păcate - aşa fu să fie. Dar asta nu schimbă cu nimic din recunoştinţa faţă de momentele când a tras ciuful akyean în sus, doar prin vorbe bune şi ţinut în braţe. Şi multă bună dispoziţie şi voie bună. Contează enorm.

Morala? Doar una personală poate. Că atunci când primeşti ceva important, nu trebuie să uiţi asta, iar când vei putea, în orice alt context, încearcă să dăruieşti înapoi. Aşa cum oi putea. Şi încă ceva, Aky: cu siguranţă nu te fericea cu nimic să rămâi pe patinoar, aşa cum sugera pacienta. Chiar şi la spital, dacă poţi zâmbi şi poţi molipsi şi pe altul, tot poate fi bine.