Ferdinand

(Paco de Lucia, "La luna y el toro")

Urme de cucuie îi împodobesc senina frunte brun-înzulufată. Coarnele sunt îndoite pe alocuri, unele ziduri au fost cam tari. Alură uşor quijotescă. Privire feroce când îşi face proces sie însuşi, privire dulce-amară când judecă bătălii trecute. Nu poate lupta în arenă pentru că de regulă termină prin a invita matadorul la un ceai aromat şi a-i face un masaj, că prea are o mutră constipată şi stresată.
E visător precum cea mai bleagă bovină, credul uneori de-l râd şi curcile din lemne.

Câteva alergii:

Culoarea portocaliu. Îi provoacă noduri în gât, sudalme stilizate şi o anxietate ce ia uneori calea aerului sub forma unui mârâit straniu de auzit din botul unui taur. El, însă, ştie limbi străine.
Lupte interioare acerbe când vreun prieten apare purtând infama culoare.

Nervii. Proprii şi ai altora. Nu suportă, se niervează de fiecare dată când se enervează. Se tratează cu Guuuzfraabaaa-uri (Anger Management, domnilor), aromoterapie cu ulei de lavanda si diverse pilule precum:


("Nu te enerva")

Lipsa de amabilitate gratuită (îl tâmpeşte uneori o întrebare bovinică: e atât de simplu şi necostisitor să fii bun, de ce să fii altfel?) şi suficienţa (când te crezi excesiv de important, toate te lezează şi devii ciufut). Ca antidot personal împotriva acestora mai frecventează căutătura în oglindă, pentru a-şi reaminti că orice taur poate fi uneori un simplu bou. Dar şi din asta se învaţă ceva.



Îi generează râuri de endorfine şi zvăpăiate fluturări din coadă (mică, de când a tuns-o, dar totuşi fâlfâindă):

Salatele de fructe. Le compune atât de irezistibile încât savurează boluri întregi. Ingrediente secrete, amestecate cu delicateţe, cu un praf de dragoste, altfel nicio mâncare n-are Dumnezeu şi e păgână.

Florile. Îşi cumpără, admiră pe stradă, doreşte. Uneori, pe furiş, mai sărută câte una pe petale sau îi mângâie braţele verzulii. Ginsengul de la capul patului tocmai a primit o pupătură.

Plutirea narcotică. Nu sniff-uieşte (are probleme cu sistemul nazal, e drept, dar defectul e din fabrică), dar se îmbată. Total, cu braţele larg deschise, până dincolo şi dincoace de sine. Iubeşte frenetic Zeul creator de Yin Yang, slujeşte şi adoră, plânge râzând şi exaltă în tăceri copleşitoare de fericire, se lasă ţesut de muzică şi cântă cu trupul, în timp ce sufletu-i lăcrimează mai sărat sau mai parfumat, dar mereu zâmbitor, atunci când are Drogul în sânge.


(Libertango, "The Tango Lesson")

Minunile. Natura. Muntele. Picturile şi sculpturile lui Dumnezeu. Ar lua splendorile naturii bucată cu bucată şi le-ar dărui dragilor dragi. Ar obloji cu ele răni, ar reaminti răniţilor că mâine soarele va fi încă şi mai luminos, chiar daca acum e poate miez de noapte (şi chiar şi acum, cât aur şi linişte în stele!). Ar deveni cel mai Bogat, pentru că ar sădi zâmbete.


Are nevoie de:

Apă. Râu, izvor, cascadă. Lacrimă. Arată ce e piatră şi ce nisip. Dă strălucire şi lasă să se oglindească cerul. Limpezeşte după furtuni. Ferdinand cunoaşte furtunile. E o furtună uneori, cu fulgere şi curcubee. La fel ca în tangoul asasinant şi învietor de suflet.

(Assassins's Tango)

(În viaţa reală, Ferdinand e renumit drept un mare băutor. 2 litri pe zi. Taie-i sursa de apă şi cedează psihic. Va mai povesti Ferdinand despre apă..)

Are nevoie şi de Cerul care trimite Apa Vie şi de Pământul pe care există oameni-izvoare, fântânari, oameni frumoşi.

Unii dintre ei îl vizitează pe tărâmuri de Ametyst.


Ferdinand de fapt nu se numeste "Ferdinand". Nu-l daţi de gol, vă rog. E timid, dar se tratează.